Ultimele zile au oferit un nou câmp de luptă politică şi de imagine pentru pretinşii lideri politici de la Bucureşti: criza ostaticilor din Algeria. Dintre toate comentariile apărute pe plan autohton, cele mai avizate au aparţinut foştilor militari de carieră, care, prin prisma pregătirii pe care o au, decelează mai uşor anumite nuanţe, mai greu de sesizat celor ce nu au o pregătire militară minimă.
De altfel, şi aici vom mai sublinia un aspect al carenţelor „formatorilor de opinie”: a fi prezent pe ecran nu înseamnă automat a fi competent, iar această problemă se prelungeşte în domeniul editorial – carte şi ziare, unde nu de puţine ori observi termeni de tipul „colonel-locotent, maior-general etc.”, ceea ce spune mult despre nivelul de pregătire. De cele mai mult ori, sunt doar traduceri ale unor tinere care, chiar dacă ştiu o limbă străină, nu cunosc şi sensul real al cuvintelor, şi de aici, alte dureri de cap.
Intervenţia militară algeriană a fost logică, a demonstrat că un lanţ de comandă hotărât şi neimpresionabil poate câştiga puncte atât pe plan intern, cât şi extern. Nerealizările sau problemele întâmpinate în timpul operaţiilor din teren – perfect normale, deoarece condiţiile reale de luptă nu sunt cele de pe planşă – au dus la mari pierderi de oameni, iar în acest număr Prahova şi toţi cei care simţim petrolul curgându-ne prin vene a fost lovită. De aceea, mai întâi vom înălţa un gând către fii judeţului meu, care au căzut victime unor fiinţe lipsite de consideraţie pentru viaţa oamenilor.
În discuţie a intrat participarea forţelor militare române în Mali, într-un conflict calificat de unii ca neimportant, iar de alţii ca o nouă dovadă de loialitate faţă de NATO. Nu ştiu cât de bine au argumentat toţi cei care s-au pronunţat pe această temă, dar dintre opiniile citite, s-au remarcat unele tendinţe şi aprecieri generale legate, din păcate,
