Dosar penal pentru pescuit
În ziua de 22 ianuarie, în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Gâdinți l-au depistat, în albia râului Siret, pe Gheorghe G., de 36 ani, din Roman, care utiliza o plasă de pescuit monofilament de tip “năpatcă”, interzisă la deținere. Asupra acestuia nu a fost găsită nicio cantitate de pește. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Căzut din căruță
Marți, 22 ianuarie, în jurul orei 9.50, pe DJ 207K, pe raza comunei Doljești s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea ușoară a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Iosif B., de 60 ani, din comuna Doljești, conducea un autoturism pe drumul din localitate, nu a păstrat o distanță de siguranță față de un atelaj hipo, care se deplasa pe același sens de mers în fața sa, și a intrat în coliziune cu acesta. Urmare a producerii accidentului, un pasager din atelajul hipo s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, accidentându-se ușor. Cercetările sunt continuate de Biroul Rutier Roman.
Dosar penal pentru pescuit
În ziua de 22 ianuarie, în jurul orei 8.30, polițiști din cadrul Postului de Poliție Gâdinți l-au depistat, în albia râului Siret, pe Gheorghe G., de 36 ani, din Roman, care utiliza o plasă de pescuit monofilament de tip “năpatcă”, interzisă la deținere. Asupra acestuia nu a fost găsită nicio cantitate de pește. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Căzut din căruță
Marți, 22 ianuarie, în jurul orei 9.50, pe DJ 207K, pe raza comunei Doljești s-a produs un accident rutier din care a rezultat rănirea ușoară a unei persoane. Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că în timp ce Iosif B., de 60 ani, din comuna Doljești, conducea un autoturism pe drumul din localitate, nu a păstrat o distanță de siguranță față de un atelaj