Unele din clădirile importante pentru sistemul sanitar romașcan au mobilier din vremea regimului communist. Din Policlinica Roman nu au dispărut cozile de la cabinete. Altădată arhipline, holurile Policlinicii Stomatologice sunt acum aproape goale. Fosta Policlinică cu plată are aceeași soartă.
După mai bine de 20 de ani de la căderea regimului comunist, în Roman au apărut zeci de cabinete stomatologice ultramoderne, clinici și cabinete medicale care arată și sunt dotate la nivel occidental. Există, însă, clădiri istorice în care, deși a ajuns și aici “vântul schimbării”, timpul parcă stă în loc. Un astfel de loc este Policlinica Roman, unde, pe vremuri, oamenii stăteau, cu noaptea în cap, la cozi infernale pentru a obține un număr de ordine de intrare la cabinetul medicilor specialiști.
Termopane printre ruine
De cum intri în clădire, în partea dreaptă te izbește în ochi vechiul afișier cu numele medicului și numărul de cabinet, în vreme ce, vis-a-vis, ușile de termopan duc spre o modernă clinică de investigații medicale. La primul etaj, piesele de mobilier comunist se îmbină cu uși metalice noi sau geamuri de termopan. Pe lângă vechile cabinete, deja consacrate, cum ar fi Dispensarul TBC sau cabinetul de Endocrinologie, și-au făcut apariția și cabinete particulare. Holurile de așteptare încă mai păstrează banchete vechi de peste 20 de ani, iar la Punctul de Recoltare a Sângelui încă se mai văd vechile afișe care promovează donarea de sânge.
Unul dintre cele mai aglomerate cabinete este cel de Endocrinologie. Fiecare pacient își așteaptă cuminte rândul să intre, pe baza unui număr de ordine, obținut în urma programării la medicul specialist. Toți știu că, fără programare, consultația se plătește. “Doamne, da’ mult o mai ține…“, oftează o pacientă care așteaptă să intre la consultație. Petrică Ciobanu are diabet și, de