Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câmpeanu: Căutăm soluţii ca ajutorul pentru energie să fie puţin mai mare decât creşterea de tarif

Publicat in Mediafax, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, că împreună cu Banca Mondială se caută soluţii pentru ca toţi consumatorii vulnerabili să primească ajutoare pentru energie, iar nivelul acestora să fie puţin mai mare decât creşterea de tarif prognozată.

Câmpeanu a estimat că vor fi "câteva milioane de beneficiari" şi a precizat că se estimează o creştere a facturii de aproximativ şapte lei, iar intenţia este ca ajutorul acordat să fie puţin mai mare decât această sumă.

"Deşi vi se pare suma mică, cred că este corect, pentru că acoperim această creştere şi dăm încă puţin în plus", a mai spus demnitarul.

Ministrul Muncii a precizat că fondurile necesare pentru plata acestor ajutoare vor fi stabilite ulterior, dar este posibil ca acestea să vină din profitul excendentar al companiilor din domeniul petrol şi gaze.

Mariana Câmpeanu a mai spus că, în prezent, se fac simulări cu Banca Mondială, care acordă sprijin consistent Ministerului Muncii pentru a găsi soluţii de acordare a ajutoarelor pentru consumul de energie.

În acelaşi context, Câmpeanu a explicat că se încearcă găsirea unei forme corecte de acordare a acestor ajutoare, începând din aprilie.

Potrivit ministrului Muncii, foarte multe persoane care, până în prezent, au optat pentru consumul social, nu se încadrau, de fapt, în acesta. "Tentaţia este să declari că te vei încadra în tariful social, dar dacă depăşeai, costul era mult mai mare. De asemenea, se înscriau unii pentru consumul social pentru casele de vacanţă, or nu cred că aceştia erau consumatori vulnerabili. Vrem să eliminăm astfel de situaţii", a spus ministrul Câmpeanu.

La discuţiile de miercuri cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, s-a discutat şi despre modul în care ministerul a dus la îndeplinire prevederile din acordul încheiat

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum o ora
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum o ora
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°