* mai marii judeţului şi municipiului vor celebra, astfel, Ziua Unirii, mâine, la monumentul dedicat domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Oficialităţile locale, în frunte cu prefectul Mihaela Marcu, primarul Aurel Simionescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, promit să se prindă în horă, mâine, în jurul orei 11.30, cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor. Evenimentul va avea loc în zona scuarului de la monumentul domnitorului Alexandru Iona Cuza, de la capătul bulevardului cu acelaşi nume. Înainte de tradiţionala horă a unirii, la monumentul lui Cuza vor fi depuse coroane de flori, iar la Casa Tineretului va fi susţinut un program artistic, începând cu ora 10.00. Hora unirii s-a făcut şi anul trecut, în aceeaşi locaţie, iar atunci vremea a ţinut cu organizatorii. Prognozele meteo indică şi pentru mâine o vreme frumoasă, ninsorile fiind aşteptate abia de vineri.