Patriarhul Daniel l-a informat pe ministrul Eugen Nicolăescu, în cadrul unui prânz informal de afaceri, că banii din asigurările de sănătate i se cuvin Bisericii, deoarece instituţia rezolvă cele mai multe dintre cazuri. „Atunci când oamenii au o problemă de sănătate, apelează la noi“, a explicat Patriarhul. „Din păcate, însă, unităţile noastre nu sunt suficient de bine dotate şi de multe ori nu putem să rezolvăm cazurile care ni se prezintă. Nu mai departe de ieri, la o biserică din Piteşti a fost adus un bărbat de 85 de ani, dar preotul s-a uitat neputincios la el şi a spus că n-are ce să-i facă, deoarece e viu.“
Patriarhul Daniel a precizat că nu vrea ca românii să fie nevoiţi să meargă la biserici din străinătate pentru a se închina. „Mulţi credincioşi am înţeles că merg la Ierusalim şi la Muntele Athos, deoarece condiţiile de rugăciune sunt mai bune. Mă rog, poate că au dreptate pentru moment, dar, cu banii de la Ministerul Sănătăţii, putem construi locuri la fel de sfinte şi pe teritoriul ţării noastre. Să ştiţi că fără investiţii nimic nu e posibil.“
Biserica are nevoie de bani, se pare, şi pentru aparatură. Daniel a anunţat că vrea să cumpere urgent câteva sute de stinghii de lemn de ultimă generaţie, atât de necesare în tratamentele de exorcizare. „Momentan, folosim stinghii de lemn din anii ’60, pe care pacienţii reuşesc să le rupă. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca exorcizarea să se întrerupă brusc din cauză că bolnavul s-a dezlegat şi a evadat din cămară. Au fost nişte situaţii extrem de jenante, cu care sper să nu ne mai confruntăm. Pur şi simplu mi-a fost ruşine să le spun celorlalţi patriarhi cât de rudimentară e aparatura noastră. Parcă am fi în Evul Mediu, nu alta.“
Publicat în Cațavencii, nr. 3 (81) 2013
Patriarhul Daniel l-a informat pe ministrul Eugen Nicolăescu, în cadrul unui prânz informal de afaceri, că ban