Cuza continuă să rămână un simbol, în pofida faptului că s-au găsit, în aproape fiecare generaţie de istorici care a urmat, contestatari ai mitului său. Succesul dublei alegeri din 1859 se poate măsura, dealtfel, şi în această forţă de a genera un mit care continuă să fie şi astăzi unul extrem de popular şi îndrăgit. Sculptorul Ilarion Voinea, autorul bustului „clujean” al lui Alexandru Ioan Cuza, rememora, într-un interviu, încercările sale de a se apropia de personalitatea domnitorului Unirii, căutările sale de la Viena, documentele pe care s-a străduit să le consulte. „Monumentalul”, spunea Voinea, „nu e legat de dimensiune, ci mai degrabă de relaţia dintre părţi, de felul în care poţi da lucrării o anumită solemnitate... Un bust precum cel al lui Alexandru Ioan Cuza ... trebuie să armonizeze spaţiul, să-l personalizeze”. Aceste gânduri ale unuia dintre sculptorii clujeni care îşi merită renumele ne readuc în memorie discuţiile iscate, în urmă cu câţiva ani, asupra oportunităţii amplasării unei statui a lui Cuza tocmai la Cluj, oraş ale cărui legături cu domnitorul Unirii ar fi fost doar simbolice. Dar întrebarea care trebuie să fie de fapt pusă este nu cât de importante au fost legăturile nemijlocite şi directe ale lui Cuza cu oraşul de pe Someş, ci cât de important este pentru noi toţi simbolul pe care Cuza îl încorporează. Pentru că – şi asta este în afara oricărei îndoieli – Cuza este, mai mult decât orice, un simbol. Putem observa aceasta prin simpla comparare a tuturor reprezentărilor sale aniversar-omagiale, fie ele picturi, sculpturi, medalii, mărci poştale sau reprezentări grafice şi artistice de orice altă categorie. Imaginea lui Cuza este întotdeauna una şi aceeaşi: de tânăr principe în uniformă de oştean, aureolat prin dubla alegere a locuitorilor celor două Principate; de învingător nu prin puterea armelor, ci a încrederii şi a iubirii populare. Cuza