Joia trecută, Dana Săvuică şi-a pierdut bunica, femeia care a crescut-o până la trei ani şi care i-a fost mamă cât timp părinţii ei erau plecaţi din ţară.
Invitată la o emisiune de la Antena 1, Dana Săvuică şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre durerea pe care o simte de când a murit bunica ei. Fotomodelul nici nu şi-a sărbătorit, azi, ziua de naştere din cauză că este în doliu.
"Am lansat un trend, chiar e o tradiţie, ca în fiecare an, de ziua mea, să-mi chef prietenii şi să ne distrăm. Anul ăsta, ziua mea m-a prins în muncă şi nici nu am avut starea necesară", a spus Dana.
"După ceea ce mi s-a întâmplat joia trecută, am vrut să vorbesc cu Oreste să-l întreb dacă există ceva după moarte. Dacă sufletul mai trăieşte într-o altă paralelă. Vreau să ştiu că mai există ceva, că îi e mai bine. Am vrut să fac asta, dar am crezut că o să mă creadă nebună. Noi, cei care trăim pe Pământ, rămânem cu durerea. Mi-am pierdut bunica, mamaia mea. Plâng aşa fiindcă a fost mama mea, ea m-a crescut până la 3 ani. Părinţii mei erau plecaţi în misiuni diplomatice. La trei ani, a venit mama şi m-a luat cu avionul şi m-a dus în Indonezia. Atunci mi-am văzut tatăl prima dată. Era pe aeroport cu un ursuleţ mare în braţe şi i-am zis: nenea, îmi dai şi mie ursul ală?", a spus Dana Săvuică.
"Când am văzut-o în sicriu... e groaznic! Aveam o poză împreună şi am pus poza aia în sicriu. Sper să îi fie bine. A făcut-o chiar acum, de ziua mea. Nu putea să mai aştepte? Avea 84 de ani, era bine. Tataia meu are 91 de ani, avem gene bune", a spus emoţionată Dana Săvuică.
Viorela Precupaş vezi comentariile