În speranţa că va reduce numărul proceselor cu care se confruntă, statul a conceput o nouă formă a taxei auto. Potrivit noii formule de calcul, veţi plăti mai mult faţă de valorile achitate în 2012 pentru maşinile cu norme de poluare Euro 4 şi Euro 3 dar va fi mai ieftin pentru autoturismele cu Euro 1,2 şi non-euro.
Schimbarea filozofiei taxei auto a fost justificată prin faptul că în vechea formulă se ajungea la valori aberant de mari pentru maşinile mai vechi, preţul plătit era proporţional cu capacitatea cilindrică a maşinii deşi aceasta era deja taxată în cadrul impozitului pe maşină (pentru maşinile de la Euro 3 în sus), taxa producea discriminări în funcţie de locul de unde era achiziţionat autoturismul iar România risca procedura de infringement din partea UE.
Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto. Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere. Scuterele scapă din nou de sub incidenţa legii, la fel maşinile înmatriculate în Bulgaria (100.000 după unele estimări)
Cât se plăteşte?
Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi vor polua pentru un interval mai mic; în schimb, scumpirile afectează segmentele Euro 3 şi 4.
Taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu se va plăti nimic.
De exemplu, pentru o maşină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată în 2012, taxa de plătit va scădea de la