Astăzi, mai mult ca oricând, m-am gândit la sufletul unui erou. Liber, trist, fericit, singuratic pe braţele copiilor săi pe care îi iubeşte necondiţionat , curat, simplu şi cu o mare dragoste faţă de patria sa. Astăzi mi-am dat seama că eroul nu este un om ca oricare altul, că el are de două ori mai multe tristeţi ascunse, de două ori mai multe singurătăţi şi de două ori mai multe inimi pe care le-a dat de-a lungul timpului, celor dragi şi patriei lui.

Astăzi, mai mult ca oricând, m-am gândit la sufletul unui erou. Am revăzut scene însângerate din luptele pe care le-a dat, m-am gândit la toate întrebările fără răspuns pe care le-a rostit, la rănile şi toate durerile pe care le-a avut şi pe care le-a simţit. Ce simte un erou în faţa morţii? Cine poate răspunde…

Şi, totuşi, am simţit strălucirea din privirea lui, mândria şi împăcarea lui. Şi-i sunt recunoscătoare pentru şansa pe care mi-a dat-o mie şi pe care el nu a avut-o, pentru lecţia pe care mi-a dat-o, şi anume aceea că nu există legături mai puternice în lumea asta decât legătura dintre tine şi ţara ta. Dar ca să simţi lucrul acesta, cred eu, trebuie să fii un erou.

Astăzi, vedem coroane, marșuri, oameni politici, discursuri, fasolea și cârnații, dezbateri, colocvii, alocuţiuni, scenete, concerte şi multe altele de genul acesta, prin care încercăm să-i arătăm acestui erou că suntem recunoscători. Este, bineînţeles, 24 Ianuarie, când,în fiecare an, sărbătorim Unirea Principatelor Române, act prin care s-au pus temeliile statului român modern.

Unirea a fost visul tuturor românilor, vis care vine din vechimea secolelor, din vremea lui Burebista şi Decebal. Era, după spusele lui Bălcescu „visarea iubită” a marilor noştri voievozi, Mircea cel Bătrân şi Ștefan cel Mare .

Şi, de aceea, astăzi, mai mult ca oricând, să ne gândim la sufletele eroilor noştri care ne-au dat această mare