O echipă de jurnalişti de la publicaţia americană „Slate“ a pătruns în zona de excludere de la Cernobîl, pentru a realiza un documentar despre ecosistemul ce s-a dezvoltat acolo după dezastrul nuclear din 1986, când explozia unui reactor de la Centrala Atomoelectrică a dus la evacuarea permanentă a peste 300.000 de locuitori.
În zonă de protecţie, însă, încă mai trăiesc semi-legal câteva femei care nu şi-au abandonat vechile locuinţe. Printre acestea se numără şi Valentina Sachepok, fostă asistentă medicală, acum în vârstă de 60 de ani, care cunoaşte împrejurimile mai bine decât oricine. Femeia a condus echipa de jurnalişti prin pădurile din apropierea fostei centrale nucleare.
În urmă cu 26 de ani, explozia şi focul ce a urmat au împrăştiat radiaţii cât cel puţin 20 de bombe de la Hiroshima. Doi dintre cei mai persistenţi izotopi radioactivi sunt cesiu-137, care imită chimic potasiul şi stronţiu-90, care imită calciul din fiinţele vii. Odată ce aceşti izotopi au fost asimilaţi de plante, animale, ciuperci şi bacterii, radioactivitatea nu mai este în zonă, ci face parte din zonă.
Acest ecosistem este unic, 20 de ori mai mare decât Bucureştiul şi este împărţit între Belarus şi Ucraina. După ce zona a fost abandonată de oameni, pădurile şi mlaştinile au pus stăpânire pe câmpurile odată îngrijite, pe sate dar şi pe oraşe. Numai „carcasele“ unor clădiri în ruină stau mărturie că acolo a locuit cineva.
FOTO GettyImages/Guliver
Puţine animale sălbatice au supravieţuit în regiune după 1986. Mediul lor natural a fost distruspentru construirea de ferme sovietice de lapte şi pentru plantaţiile de pin. Chiar şi aşa, unele mamifere mari au început să apară imediat după evacuare şi, curând, populaţia de animale sălbatice a explodat.
Carnea căprioarelor şi a porcilor mistreţi vânaţi aici la începutul anilor 1990 depăşea de 2.000 de ori no
