Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţa sălbatică la Cernobîl: cât de adevărate sunt zvonurile despre animalele-mutanţi

Publicat in Adevarul, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

O echipă de jurnalişti de la publicaţia americană „Slate“ a pătruns în zona de excludere de la Cernobîl, pentru a realiza un documentar despre ecosistemul ce s-a dezvoltat acolo după dezastrul nuclear din 1986, când explozia unui reactor de la Centrala Atomoelectrică a dus la evacuarea permanentă a peste 300.000 de locuitori.

În zonă de protecţie, însă, încă mai trăiesc semi-legal câteva femei care nu şi-au abandonat vechile locuinţe. Printre acestea se numără şi Valentina Sachepok, fostă asistentă medicală, acum în vârstă de 60 de ani, care cunoaşte împrejurimile mai bine decât oricine. Femeia a condus echipa de jurnalişti prin pădurile din apropierea fostei centrale nucleare.

În urmă cu 26 de ani, explozia şi focul ce a urmat au împrăştiat radiaţii cât cel puţin 20 de bombe de la Hiroshima. Doi dintre cei mai persistenţi izotopi radioactivi sunt cesiu-137, care imită chimic potasiul şi stronţiu-90, care imită calciul din fiinţele vii. Odată ce aceşti izotopi au fost asimilaţi de plante, animale, ciuperci şi bacterii, radioactivitatea nu mai este în zonă, ci face parte din zonă.

Acest ecosistem este unic, 20 de ori mai mare decât Bucureştiul şi este împărţit între Belarus şi Ucraina. După ce zona a fost abandonată de oameni, pădurile şi mlaştinile au pus stăpânire pe câmpurile odată îngrijite, pe sate dar şi pe oraşe. Numai „carcasele“ unor clădiri în ruină stau mărturie că acolo a locuit cineva.

FOTO GettyImages/Guliver

Puţine animale sălbatice au supravieţuit în regiune după 1986. Mediul lor natural a fost distruspentru construirea de ferme sovietice de lapte şi pentru plantaţiile de pin. Chiar şi aşa, unele mamifere mari au început să apară imediat după evacuare şi, curând, populaţia de animale sălbatice a explodat.

Carnea căprioarelor şi a porcilor mistreţi vânaţi aici la începutul anilor 1990 depăşea de 2.000 de ori no

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 50 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 12 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 53 minute
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 41 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 52 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°