Acum un an, o agenţie de ştiri ne prezenta „tradiţionala“ sesiune de vânătoare organizată pe terenul magnatului Ion Ţiriac de la Balc, arătând că „printre invitaţii din acest an se numără: George Marsan (primarul oraşului Monte Carlo), Erich Hampel (manager Unicredit Bank Austria), Alfred Baumhauer (fabricant Cartier), Wolfgang Porsche (moştenitorul imperiului cu acelaşi nume), Klaus Mangold (Daimler-Chrysler), Siegfried Wolf (preşedintele companiei Magna Europa), Franz Rauch (cel mai mare producător de sucuri naturale din Europa), Rudolf Streicher (politician austriac, fost ministru în mai multe guverne), Inigo Herrera (fost membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei)“. Vă daţi seama cât de importanţi am devenit noi, românii, găzduind atâta „lume bună“? Tot atunci citeam: „Partidele de vânătoare de la Balc au devenit cunoscute în 2005, când au fost împuşcaţi 185 de mistreţi, din care 23 de către fostul premier Adrian Năstase. (...) Pe domeniul cinegetic de la Balc, care se întinde pe 1.500 de hectare, sunt crescuţi, în fiecare an, peste 700 de porci mistreţi, special pentru evenimentul din ianuarie. Carcasele mistreţilor vânaţi sunt expediate, după verificarea sanitar-veterinară, în camioane frigorifice, în scopuri caritabile ori către fabricile de mezeluri specializate în vânat“. Balc 2013, la televiziuni. Anul acesta, lucrurile au stat aproape la fel, dar merită să vedem şi deosebirile. Oaspeţii (printre „noutăţi“: Ion Ion Ţiria Publicitate c şi prinţul Dimitrie Sturdza) au venit cu avioane personale şi în autoturisme luxoase dinspre Ungaria, ferindu-se de ochii presei. N-au dat interviuri. S-au fotografiat, în final, plini de mândrie, cu trofeele binemeritate, dar numai pentru ei, nu pentru „paparazzi“. La plecare, câţiva reporteri de televiziune norocoşi au obţinut răspunsuri scurte şi generale la câteva întrebări („Frumos“, „Perfect!“, „M