Primăria municipiului Rm. Vâlcea a găzduit marţi, 22 ianuarie a.c., o şedinţă dedicată finalizării demersurilor necesare pentru constituirea Zonei Metropolitane Râmnicu Vâlcea.
La întâlnirea condusă de primarul Emilian Frâncu şi de secretarul municipiului Toma Mihăescu au fost invitaţi reprezentanţi, primari şi secretari, ai celor 17 unităţi administrativ-teritoriale din jurul Râmnicului, respectiv oraşele Băbeni, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Ocnele Mari şi comunele Berislăveşti, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Dăeşti, Goleşti, Mihăeşti, Muereasca, Păuşeşti Măglaşi, Runcu, Sălătrucel, Vlădeşti.
În cadrul evenimentului a fost prezentat proiectul de statut al Zonei Metropolitane şi s-a stabilit un termen de o săptămână pentru prezentarea eventualelor observaţii sau propuneri de modificare. O nouă întâlnire a reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale va avea loc în prima jumătate a lunii februarie, după care va urma adoptarea de către toate consiliile locale a variantei finale a Statutului şi semnarea Actului Constitutiv al structurii. Populaţia stabilă totală a viitoarei Zone Metropolitane numără, conform datelor preliminare ale Recensământului din 2011, peste 155.000 locuitori.
Printre obiectivele propuse pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ”Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea” se numără: dezvoltarea durabilă şi în interdependenţă a întregii zone metropolitane şi a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din componenţa Asociaţiei; elaborarea de strategii şi programe de dezvoltare integrată a localităţilor care compun Zona Metropolitană; îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicaţii şi energie a unităţilor administrativ teritoriale care compun Asociaţia şi a întregii zone metropolitane; dezvoltarea, modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice; dezvoltarea economică integrată, exploatare