Ca să căpătăm o explicaţie a înapoierii noastre ca neam, ajunge să aruncăm o privire pe lista universităţilor din Germania. Unde descoperim scris negru pe alb că prima ca vechime este universitatea din Heidelberg, înfiinţată în anul 1386. Urmează, din punctul de vedere strict cronologic, instituţiile de învăţământ superior din Leipzig (1409), din Rostock (1419), Gerifswald (1456) şi Freiburg (1457).
Să ne oprim aici, în anul 1457, cotă istorică pentru noi. În momentul când Ştefan cel Mare se suia pe tronul Moldovei, în Germania funcţionau deja cinci universităţi. Până în 1504, când viteazul nostru domnitor s-a dat jos de pe tron pentru a intra în pământ - dar nu de ruşine - nemţii au mai înfiinţat trei universităţi. Noi puneam la bordeie băşici de porc în loc de geamuri, că nu ştiam ce e sticla, voievozii noştri nici nu ştiau că trebuie să se spele pe picioare, iar ei aveau universităţi !
Când se vorbeşte despre înapoierea presei din România – reprezentată azi de specimene jenante, de care ne izbim la posturile de televiziune -, se are în vedere faptul că aceasta este mai tânără cu două sutare de ani. Dacă primele ziare pe plan mondial au apărut în Germania la 1609, iar primul săptămânal francez („La Gazette”) a fost editat în anul 1631, noi abia ne-am scremut cu „Albina românească” şi „Curierul românesc”, ambele ieşite din găoace în 1829.
Dar de învăţământul nostru superior ce să mai spunem, dacă el este decalat nu cu două secole, ci cu cinci secole, ceea ce face jumătate de mileniu !? Să ne amintim că abia în 1860 s-a tăiat himenul primei universităţii româneşti, cea din Iaşi.
În 1990, politologului Silviu Brucan i-a sărit opinia publică în capul său urât, fiindcă a estimat la 20 de ani diferenţa de civilizaţie dintre România şi statele civilizate. De fapt, distanţa este cam de 100-150 de ani. Dar cu fiecare zi decalajul se lărgeşte, fiindc
