Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Team building pentru "triplă"! Ferguson şi-a dus jucătorii la un stagiu de pregătire într-un centru de cinci stele din Qatar

Publicat in Pro Sport, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Sir Alex consideră că actualul lot al lui Manchester United poate repeta performanţa celui din sezonul 1998-1999, care a câştigat o „triplă” istorică, campionat-ligă-cupa Angliei

De 26 de ani pe banca lui United, Ferguson ştie cum să-şi motiveze elevii. Şi când e momentul potrivit să o facă. Recent, a dezvăluit că o vacanţă de câteva zile, dedicată golfului, a resuscitat, anul trecut, tonusul elevilor săi. Acum vrea să repete experienţa. Deşi faptul că şi-a informat din timp jucătorii nu pare a fi fost o idee prea bună. Duminică după amiaza, în prelungirile partidei de pe „White Hart Lane”, cu Tottenham (1-1), reuşita lui Dempsey i-a costat două puncte pe „diavoli”. Imediat după meci, Ferguson şi-a îmbarcat echipa într-un avion cu direcţia Qatar, unde timp de patru zile Manchester United îşi reîncarcă bateriile. O trecere radicală, de la ninsoarea abundentă şi cele două grade de la Londra, la soarele prietenos şi cele 25 de grade de la Doha, dar teoretic o mutare bună. Pe terenurile şi facilităţile celebrei academii „ASPIRE”, Sir Alex vrea să întărească legăturile dintre elevii săi. Exerciţiile de team-building sunt prioritatea numărul unul pentru Manchester United, echipă aflată în continuare în lupta pe trei fronturi.

„Avem lot capabil de triplă”

„Diavolii” au meci sâmbătă în „16”-imile Cupei Angliei, cu Fulham, sunt calificaţi în optimile Ligii Campionilor, unde-i întâlnesc pe „galacticii” de la Real, iar în Premier League ocupă prima poziţie, cu cinci puncte avans faţă de rivalii concitadini de la City. „Vrem să rămânem în continuare implicaţi în toate competiţiile. Avem lot capabil să reuşească acest lucru”, a spus Ferguson. O altă prioritate a tehnicianului scoţian în Qatar este şi reacomodarea cu echipa a unor jucători de top accidentaţi în ultima perioadă. La United au revenit recent duo-ul defensiv Ferdinand-Vidic, plus Rooney, care a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 55 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 30 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 45 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°