de Ioan VIDRIGHIN
vidrighinioan@tribuna.ro
23 ianuarie 2013 21:50
0 vizualizari
A-A+ Persoanele defavorizate din judeţul Sibiu, dar şi din alte judeţe ale ţării, care nu şi-au primit uleiul de floarea- soarelui şi făina prin programul comunitar PEAD 2012, se pare că vor fi vitregite de aceste produse alimentare. Motivul? Operatorul bulgar VIEM CORPORATION FOOD, care a încheiat procedurile de achiziţie publică de licitaţie deschisă pentru aceste produse (conform legislaţiei naţionale în vigoare şi regulamentelor comunitare), nu a reuşit până la data scadenţei (31 decembrie 2012) să onoreze decât 3% din ulei şi 30% făină albă de grâu.
Cu toate insistenţele făcute de APIA, operatorul economic bulgar nu şi-a onorat obligaţiile contractuale. În aceste condiţii, APIA Central a transmis notificările de reziliere a contractelor la furnizor, cu stabilirea penalităţilor pentru obligaţiile neonorate şi a comunicat Comisiei Europene situaţia creată, în vederea refolosirii fondurilor comunitare neutilizate aferente acestor contracte.
Precizăm că operatorul bulgar a încasat în contul persoanelor defavorizate din România peste 27 milioane de euro. APIA dă asigurări că persoanele în cauză vor primi produsele restante.. de Ioan VIDRIGHIN
vidrighinioan@tribuna.ro
23 ianuarie 2013 21:50
0 vizualizari
A-A+ Persoanele defavorizate din judeţul Sibiu, dar şi din alte judeţe ale ţării, care nu şi-au primit uleiul de floarea- soarelui şi făina prin programul comunitar PEAD 2012, se pare că vor fi vitregite de aceste produse alimentare. Motivul? Operatorul bulgar VIEM CORPORATION FOOD, care a încheiat procedurile de achiziţie publică de licitaţie deschisă pentru aceste produse (conform legislaţiei naţionale în vigoare şi regulamentelor comunitare), nu a reuşit până la data scadenţei (31 decembrie 2012) să onoreze decât 3%