-AA+A
Nicolae Moldovan: Pentru mine regionalizarea nu e o sperietoare, este o oportunitate! Intenţia declarată a actualei puteri de-a începe reorganizarea administrativ-teritorială a creat o "vie emoţie" în rândurile mai multor primari din judeţul Bistriţa-Năsăud. În acest sens, l-am întrebat şi pe edilul oraşului Beclean, Nicolae Moldovan ce părere are despre acest subiect delicat.
Nicolae Moldovan nu s-a arătat deloc surprins de acest fapt, dar a recunoscut faptul că intenţia declarată a Guvernului Ponta de-a purcede la o nouă reorganizare administrativ-teritorială, este privită cu nelinişte de foarte mulţi dintre colegii săi: "Cu siguranţă, vor apărea modificări la care nu ne aşteptăm, probabil e vorba şi de comasare a unor comune, fapt ce nu poate fi privit cu foarte multă linişte de unele comunităţi, edili de comune sau chiar grupuri de afaceri. Cu toate acestea, după implementarea normelor efective de reorganizare şi cunoaşterea strategiilor pe fiecare regiune, ne vom da seama că este singura noastră şansă de-a ne dezvolta comunitatea pe care o administrăm pe toate nivelurile ", susţine Nicolae Moldovan.
Un alt argument adus de primarul Moldovan în sprijinul viitoarei reorganizări administrativ-teritoriale este cel al "modelelor europene", al modului cum unele state din Uniunea Europeană s-au organizat şi au făcut-o cu "suficient succes economic": "Trebuie să încercăm această nouă viziune asupra reorganizării teritoriale, iar, deşi, vor exista şi multe explicaţii de dat, cu timpul, oamenii, cei care vor genera şi vor fi responsabili cu aceste schimbări, vor reuşi să le ducă la bun sfârşit", speră edilul oraşului Beclean.
Regionalizare : cu sau fără comasarea comunelor???
Deoarece, încă la ora redactării acestui material nu există vreun document oficial în care să se vorbească deschis despre acest al treilea pas al acţiunii de reor