Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Screeningul pentru cancer, nerecomandat celor cu speranţă mică de viaţă

Publicat in Viata Medicala, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Ghidurile recomandă ca screeningul pentru cancer să se realizeze la vârstnicii sănătoşi, deoarece complicaţiile screeningului pot apărea imediat, în timp ce beneficiile sale se constată doar după mai mulţi ani. Nu este însă prea clar cât ar trebui să trăiască un pacient pentru a profita de pe urma examinării. O echipă de cercetători californieni a analizat nouă studii de screening pentru cancer de sân şi colorectal, dedicate pacienţilor de peste 50 de a Publicitate ni (între 40.000 şi 150.000 în fiecare studiu clinic), pentru a estima decalajul între efectuarea examinării şi apariţia beneficiilor. Rezultatele, publicate recent în BMJ, arată că, la cinci ani, 2,8 decese prin cancer colorectal au fost evitate la fiecare 10.000 de pacienţi examinaţi, iar la 15 ani – 23 de decese. În termeni absoluţi, a fost nevoie în medie de 4,8 ani pentru a preveni un deces prin cancer colorectal la 5.000 de pacienţi trecuţi prin screening şi de 10,3 ani pentru a preveni un deces la 1.000 de oameni trecuţi prin screening. Pentru cancerul de sân, la cinci ani, 5,1 decese au fost evitate la fiecare 10.000 de femei examinate, iar la 15 ani – 19 decese. În termeni absoluţi, a fost nevoie în medie de trei ani pentru a preveni un deces prin cancer de sân la 5.000 de femei trecute prin screening şi de 10,7 ani pentru a preveni un deces la 1.000 de femei trecute prin screening. Totuşi, cercetătorii arată că, atât pentru cancerul colorectal, cât şi pentru cel mamar, una din zece persoane examinate primesc un rezultat fals-pozitiv şi mulţi alţii vor fi supuşi unor tratamente posibil nenecesare. Ei sugerează că pacienţii cu o speranţă de viaţă de peste zece ani ar trebui încurajaţi să participe la screening pentru cancerul colorectal şi de sân, dar cei cu speranţă de viaţă de trei-cinci ani ar trebui descurajaţi, deoarece riscurile potenţiale ar depăşi probabilitatea redusă a beneficiul

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 24 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu, reţinut pentru conducerea unui vehicul fără a deţine permis / A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba

News.ro acum 16 minute
Un tânăr de 19 ani din judeţul Sibiu a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că a condus maşina, deşi nu deţine permis. A fost prins de două ori în aceeaşi zi de către poliţişti, odată în judeţul Alba şi odată în judeţul Sibiu. ”La data

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°