Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forumul Economic de la Davos: reconcilierea progresului cu viitorul umanităţii

Publicat in rfi, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

La Davos, în Elveţia, începe un nou pelerinaj al elitei politice şi financiare mondiale odată cu noua ediţie, a 43-a, a celebrului Forum Economic găzduit în această staţiune de lux. In jur de 50 de şefi de stat şi de guvern şi-au dat întîlnire la Davos în zilele următoare. De "remarcat" însă absenţa preşedintelui francez François Hollande. Probabil că François Hollande are mai multe motive să nu se ducă la Davos. In primul rînd el este mult prea ocupat cu războiul din Mali. In al doilea rînd el doreşte, probabil, să se distanţeze din nou de predecesorul său Nicolas Sarkozy care se simţea bine în febrilitatea mondenă a acestei reuniuni. In al treilea rînd, François Hollande încearcă să rămînă coerent cu o anumită atitudine adoptată la ora la care era doar candidat la prezidenţialele franceze. “Adversarul meu real, a spus el atunci, este lumea finanţelor”. Ori, Davos are această faimă de a fi un loc de întîlnire al marilor financiari, al marilor patroni, al acelor care conduc, uneori din umbră, o economie mondială financiarizată excesiv şi marcată de un veritabil delir speculativ. In acelaşi timp însă Davos este un loc în care sunt abordate teme importante pentru actualitatea politică şi economică mondială, şi unde sunt expuse analize interesante. Franţa îşi trimite, în consecinţă, mai mulţi reprezentanţi la Davos, mai precis trei miniştri, responsabilii cu finanţele, cu noile tehnologii şi cu drepturile femeilor. Alte cîteva ţări care contează în economia mondială nu sunt reprezentate la cel mai înalt nivel, mai precis Statele Unite şi China. Vedetele vor fi, anul acesta, primul ministru rus Dmitri Medvedev, premierul britanic David Cameron şi cancelara germană Angela Merkel. Actuala ediţie a acestui forum este una “istorică” pentru Africa, dată fiind participarea a 9 şefi de stat africani... Alţi invitaţi de marcă sunt secretarul general al Oragnizaţiei Naţiunilor Un

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum o ora
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 4 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 4 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

Companii aeriene din Turkmenistan, EAU, Kazahstan şi Israel îşi suspendă temporar zboruri către Rusia

News.ro acum o ora
Mai multe companii aeriene anunţă că-şi suspendă zborurile către oraşe ruseşti, decizii care intervin după ce experţi şi Washingtonul au estimat că prăbuşirea de crăciun a unui avion de linie aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines ar fi putu

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum 44 minute
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum 44 minute
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°