Staff-ul tehnic al „galben-albaştrilor” are, de miercuri, un nou membru. Preparatorul fizic spaniol Francisco Ignacio Martinez Cabrera a ajuns, în cantonamentul din Antalya, el urmând să fie unul dintre colaboratorii lui Cosmin Contra
În vârstă de 23 de ani, "Nacho" Martinez a mai lucrat la Centrul de Copii şi Juniori al FC Sevilla, înlocuindu-l, acum, pe Radu Vasilcan, cel care, recent, s-a despărţit de clubul ploieştean.
Tot în cursul nopţii trecute a sosit la Lara – Antalya, şi kinetoterapeutul Javier Nunez.
Reprezentant al firmei spaniole VF Sport, specializată în medicină sportivă, Javier Nunez îi va supune pe jucătorii petrolişti unor serii de teste specifice, urmând ca, în funcţie de interpretarea acestora, să fie alcătuite fişe individuale pe care fiecare dintre componenţii lotului să le urmeze în pregătirea fizică.
fcpetrolul.ro