Gheorghe Dumitrache şi Vladimir Todaşcă, antrenori la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, sunt doi profesori de educaţie fizică şi sport, cu specializarea schi, care au înfiinţat în anul 2011, la Poiana Negri, un club privat pentru schi de performanţă.
După apariţia primelor rezultate – dintre care cele mai de valoare sunt ale Petronelei Ivan, câştigătoare multiplă a titlurilor de campioană naţional atât la probele de biatlon cros organizate în vară, cât şi la cele de schi biatlon din iarnă –, cei doi profesori au început o muncă asiduă de a căuta elevi care să practice schiul şi patinajul de performanţă şi, ajutaţi de Primăria comunei Dorna Candrenilor, vor să amenajeze o pârtie de schi la Poiana Negri.
La Dorna Candrenilor şi Poiana Negri, în orele de educaţie fizică se face schi şi patinaj
Atât în mediul urban, cât şi în cel rural sunt mulţi elevi care doresc să înveţe să patineze. Dacă pentru cei de la oraş accesul la patinoar este mult mai uşor, iar închirierea unei perechi de patine nu constituie o problemă, elevii de la sate mai greu le găsesc, dar şi mai greu gheaţa pe care să alunece fără a exista pericolul ca spargerea ei să îi afunde în apa unui lac sau a unui râu. Ora de educaţie fizică sub îndrumarea unui profesor şi un patinoar amenajat pot fi o ocazie foarte bună pentru a-i învăţa pe copii să-şi menţină echilibrul pe gheaţă. În timpul zilei, însoţiţi de învăţători, dar şi de profesorii de educaţie fizică, majoritatea copiilor din comuna Dorna Candrenilor au fost iniţiaţi în tainele sporturilor de iarnă, pentru unii dintre ei acesta constituind chiar debutul spre performanţă în aceste sporturi.
„În paralel cu activitatea de schi de performanţă desfăşurăm şi activităţi de iniţiere şi pregătire a tuturor copiilor de la Şcoala din Poiana Negri în domeniul patinajului şi al schiului. Am făcut un patinoar la baz