Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii cer ca Antiţa Bar, fosta grefieră care şi-a aruncat copilul pe geamul unui taxi, să fie internată într-un spital: „Nu are discernământ!

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti va lua astăzi în discuţie o solicitare a procurorilor de „luare a măsurii internării medicale” în cazul fostei grefierei Bar Antiţa. Specialiştii INML care au expertizat-o psihiatric pe Antiţa Bar, fosta grefieră din Oradea care, în octombrie anul trecut, şi-a aruncat din taxi fetiţa de un an şi jumătate pe Podul Grant din Capitală, au stabilit că femeia nu a avut discernământ, informează surse judiciare. Sursa: RTV. NET

Medicii Institutului Naţional de Medicină Legală au trimis procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti raportul de expertiză în cazul Antiţei Bar, din care reiese că, la 11 octombrie 2012, când şi-a aruncat din taxi fetiţa, femeia nu a avut discernământ.

A primit scoatere de sub urmărire penală

Ca urmare, potrivit surselor citate, femeia în vârstă de 40 de ani a fost scoasă de sub urmărire penală, iar astăzi urmează ca măsura să fie comunicată Tribunalul Bucureşti, cu solicitarea de a dispune internarea acesteia, cererea fiind doar o formalitate, în condiţiile în care Antiţa Bar se află internată la Spitalul "Alexandru Obregia" din Bucureşti chiar din ziua în care a comis fapta. Antiţa Bar a fost grefier la Curtea de Apel Oradea şi a venit în 11 octombrie cu trenul la Bucureşti, împreună cu fetiţa ei de un an şi jumătate. Ajunsă în Capitală, de la Gara de Nord femeia s-a urcat cu copilul într-un taxi. Când autoturismul a ajuns pe Podul Grant, aceasta a deschis portiera şi a aruncat-o pe fetiţă din maşină.

Fetiţa a scăpat printr-o minune

Copila a scăpat ca prin minune, fiind internată cu escoriaţii faciale şi un traumatism cranio-cerebral minor, iar mama a fost reţinută de poliţiştii Serviciului Omoruri, care au internat-o la Spitalul "Alexandru Obregia", în condiţiile în care aceasta avea tulburări de comportament evidente, iar după primele verificări a reieşit că este luat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 9 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 6 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 6 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°