În cursul săptămânii trecute, în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar Tulcea a fost diagnosticată rabie la o vulpe. Animalul a fost ucis de un localnic din satul Plopu, comuna Murighiol, după ce a intrat în curte şi a atacat o parte din păsările din gospodărie, se arată într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea.
DSVSA Tulcea, prin personalul de specialitate, a luat măsuri de catagrafiere a carnasierelor din localitatea Plopu şi localităţile învecinate şi s-a dispus vaccinarea celor care nu au fost vaccinate în campania din 2012.
Cazul de la Murighiol este primul focar de rabie depistat de la începutul anului.
Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a avut la sfârşitul anului trecut o campanie de vaccinare a carnasierelor în cadrul căreia au fost vaccinate şi vulpi cu asistenţă din partea medicilor veterinari din fondurile de vânătoare, fiind folosite un număr de 1.587 de momeli.
Conform procedurii urmează ca în perioada următoare să fie vânate vulpi din aceste teritorii pentru a se verifica eficienţa vaccinării prin analize de laborator realizate la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.
Vaccinarea antirabică a carnasierelor este o acţiune obligatorie pentru care statul suportă contravaloarea vaccinului pentru câini şi pisici şi manopera pentru administrarea vaccinului la câini.
În cursul săptămânii trecute, în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar Tulcea a fost diagnosticată rabie la o vulpe. Animalul a fost ucis de un localnic din satul Plopu, comuna Murighiol, după ce a intrat în curte şi a atacat o parte din păsările din gospodărie, se arată într-un comunicat al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea.
DSVSA Tulcea, prin pers