După o vacanţă de vis alături de iubita lui, fotbalistul lui CFR se află de 13 zile în cantonament După o vacanţă de vis alături de iubita lui, fotbalistul lui CFR se află de 13 zile în cantonament
Laszlo Sepsi (25 de ani), fundaşul lui CFR Cluj, şi iubita lui, Sandra Suzana Bachici (20 de ani), nu s-au mai văzut de treisprezece zile, de când fotbalistul a trebuit să se alăture lotului campioanei României în cantonamentul din Marbella (Spania).
Frumoasa brunetă ne-a dat de înţeles că îi este deja dor de c e l de care s-a îndrăgostit cu doi ani în urmă şi alături de care a petrecut o vacanţă de vis în Republica Dominicană, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. “Ne-a plăcut foarte tare în Republica Dominicană. Oricum, oriunde am fi, lucrul cel mai important este că ne iubim cu adevărat!”, a declarat Sandra Bachici pentru Libertatea.
“Deşi au trecut doi ani de relatie, nu ne plictisim deloc, chiar dacă suntem singuri, doar noi doi, ba chiar profităm de fiecare moment petrecut împreună!”, a continuat iubita lui Sepsi. “Acum, după relaxare, Laszlo a început munca, pentru că echipa lui a plecat în cantonament. Se ştie doar că nici o plăcere nu ţine o veşnicie”, a mai afirmat cea care a câştigat concursul Miss România în 2010