Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna mai 2014 este o propunere discutată numai în cadrul USL şi pe care USL o susţine, arătând că şeful statului nu a avut o poziţie faţă de această propunere la întâlnirea de marţi.
"Devansarea alegerilor prezidenţiale este o propunere care a fost discutată numai în cadrul USL. Noi nu dorim ca în 2014 să avem din nou dezbateri şi bătălii politice. Două campanii electorale pe an sunt destul de grele, ultimii ani au arătat că două campanii electorale înseamnă o societate divizată, iar partidele politice cu greu îşi revin să aibă o comunicare consistentă între ele", a spus Zgonea.
El a arătat că nu vede care ar fi problema ca România să adopte un model precum cel american în care alegerile sunt în septembrie, în octombrie se validează mandatul şi în ianuarie se depune jurământul.
"Este o propunere care va fi făcută şi care trebuie să fie reglementată prin modificare la Constituţie. Până atunci, este o iniţiativă pe care USL o susţine. Eu, personal, din experienţa pe care o am în ultimii şase ani de campanii electorale, câte două pe an, de când suntem membri ai UE, este bine şi pentru România să nu mai dea câte 30-40 de miliaone de euro pentru fiecare alegere", a spus Zgonea.
Întrebat care a fost reacţia preşedintelui Băsescu atunci când i s-a propus acest lucru, la întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de marţi seara, Zgonea a spus că şeful statului nu a avut o poziţie.
"Din ce am văzut, domnul preşedinte, la momentul respectiv, nu a avut poziţie. A spus că acest lucru trebuie să fie clarificat printr-un text în modificarea Constituţiei", a spus Zgonea.