De ce vorbesc şi scriu în numele meu? Pentru că pot plăti numai eu dacă se demonstrează că greşesc; pentru că „tăria opiniunilor“ se înmoaie, uneori, chiar şi la cei mai fideli susţinători. Am apreciat, am susţinut şi am constatat eficienţa screeningului biochimic populaţional dus până la capăt, de către fostul/actual ministru al sănătăţii. Am crezut, mai bine de treizeci şi cinci de ani, şi mai abitir în timpul primului mandat al domniei sale că, după cum spunea, ponderea, prin valoare şi evaluare corectă a personalului medical şi a unităţilor ambulatorii aşa-zise, va creşte. Am crezut că vom naşte idei şi acţiuni rapide şi eficiente pentru păstrarea personalului medical în ţară, o reală prioritate naţională. Am fost chiar martora unei vizite fulger a domniei sale în cel mai vechi centru din Europa pentru tratarea bolilor de metabolism. Venit, văzut, promis, plecat. Am ascultat discursurile-promisiuni de la începutul actualei învestiri. Elegante, coerente, fără pauze respiratorii, elocinţă înaltă, credibile, dar doar pentru naivi. Ce-ar mai fi de spus?! De spus – nimic, dar de făcut? Cunosc, în ceea ce mă priveşte, palierul ocupat de specialitatea pe care o practic şi, în bună măsură, şi populaţia medicală a acesteia. Sentimentul, devenit certitudine în ultimii ani, este de dezagregare intrinsecă, ajutată cu succes de politicile sanitare diverse, ţesute de prea numeroşii miniştri, mai mult sau mai puţin dedicaţi sau pricepuţi sau responsabili. Suntem capabili, în sfârşit, să avem o perspectivă asupra suprasarcinii sociale date de o populaţie îmbătrânită, bolnavă, privată de elementara prevenţie? Prevenţia bolilor cardiovasculare, metabolice, oncologice, infectocontagioase etc. poate deveni coerentă, profesionistă, rurală şi urbană, pediatrică, geriatrică şi a vârstelor de mijloc? Am trăit, acum, la începutul anului, un ultim e Publicitate xemplu a