Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa muncii şi unele ilustraţii

Publicat in Viata Medicala, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Editorialul „Piaţa muncii în domeniul prestării serviciilor medicale din România ultimei jumătăţi de deceniu“, de prof. dr. Gh. Manole (Universitatea „Titu Maiorescu“, Departamentul disciplinelor preclinice), explică reducerea satisfacţiei populaţiei faţă de îngrijirile medicale prin invocarea unor cauze „extrasistem“. Responsabilitatea aparţine în principal factorului politic, fiind de natură economică, şi doar în mod secundar de scăderea eficienţei şi competenţei personalului sanitar. Cerinţele de „resursă umană încadrată“ şi înalt calificată fiind nesatisfăcute, resursele emigrează. „Dacă ţinem cont că pentru formarea unui specialist dintr-un anumit sector de servicii medicale este necesară o pregătire de minimum 11 ani, îmbunătăţirea vieţii resursei umane devine primordială, spre a preveni «migrarea», o altă caracteristică a României ultimei jumătăţi de deceniu, când aceasta a devenit legală şi relativ facilă“, scrie editorialistul în ultimul număr din 2012 al trimestrialului Colegiului Medicilor din municipiul Bucureşti – Medicina modernă (vol. XIX, nr. 4). Soluţia recomandată vizează, în opinia sa, un dublu aspect: neasigurarea unei stări materiale satisfăcătoare („specialiştii nou-veniţi într-o unitate sanitară sunt lipsiţi până şi de condiţii de locuit“); lipsa motivaţiei morale – siguranţa locului de muncă, posibilitatea de promovare, apreciere şi respect pentru statutul socio-profesional al prestatorului de servicii medicale. Dar ce înseamnă o stare materială satisfăcătoare şi cum s-ar putea evalua aceasta, pretenţiile fiind diverse; şi ce oraş mare/metropolă şi-ar permite să ofere apartamente tuturor specialiştilor formaţi, care, bucurându-se de acest privilegiu, şi le-ar alege ca „locaţie“ a exercitării profesiunii? Iar aprecierea şi respectul nu cred că se pot „asigura“ ab initio, ci abia după o vreme (la capătul unei perioade de „prestaţii“), c

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 45 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 24 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Rezultatele inițiale ale examenului de Titularizare 2025 se afișează astăzi. Când se pot depune contestațiile

Mediafax acum 15 minute
Astăzi, 22 iulie, apar notele inițiale la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar. Rezultatele pot fi verificate atât la sediile inspectoratelor școlare, cât și online, pe pla

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 3 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 2 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°