Vrâncenii nu se mai înghesuie la ghișeele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea pentru a obține cardul european de asigurări de sănătate, în baza cărora pot beneficia de servicii medicale de urgență în țările Uniunii Europene. Dacă în lunile de vară peste 150 de persoane solicită lunar cardul, pe perioada iernii numărul acestora scade foarte mult. Anul trecut, cele mai multe solicitări pentru cardul european au fost în lunile iunie, iulie și august, iar cele mai puține au fost înregistrate în luna decembrie, când au fost eliberate doar 39 de carduri. Totuși, comparativ cu 2011, când au fost eliberate 1.096 carduri, anul trecut au fost solicitate 1.111 carduri.
Cardul European de Sănătate se eliberează gratuit şi de el pot beneficia toţi cei care au asigurările medicale plătite la zi. Un astfel de card înlocuieşte asigurarea medicală obligatorie şi poate fi utilizat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, fiind foarte folositor în cazul unor urgenţe medicale. Cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală vor fi rambursate de Casa de Asigurări de Sănătate emitentă a cardului.
Cardul european se eliberează gratuit, în termen de șapte zile lucrătoare, în baza unei copii după cartea de identitate și a unei cereri depuse la CAS Vrancea. Perioada de valabilitate a cardului european de asigurat este de sașe luni, de la data emiterii.
Vrâncenii nu se mai înghesuie la ghișeele Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea pentru a obține cardul european de asigurări de sănătate, în baza cărora pot beneficia de servicii medicale de urgență în țările Uniunii Europene. Dacă în lunile de vară peste 150 de persoane solicită lunar cardul, pe perioada iernii numărul acestora scade foarte mult. Anul trecut, cele mai multe solicitări pentru cardul european au fost în lunile iunie, iulie și august, iar cele mai puține au fost înregistrate în luna d