Moto: Tanti Viorica, atingând un militar aflat în gardă la Monumentul Ostaşului Necunoscut: “Uite, maică, zici că-i viu!”
1 iulie 1860. Domnitorul Al.I. Cuza semna actul de naştere al primei unităţi de gardă din armata României moderne, Batalionul 1 Tiraliori. Era strămoşul actualului Regiment 30 Gardă “Mihai Viteazul”.
Ianuarie 2013. La Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” e într-un fel în care nu mi-am imaginat niciodată c-ar putea să fie. Adică, stai, nu sări! De imaginat, nu-mi imaginasem niciodată, iar de citit, cărţile serioase nu scriu despre asta, aşa că n-am putut să mă gândesc niciodată la un cadru cazon ca la un cadru în care se fac glume subtile, se râde, lumea e destinsă. Dar probabil că imaginaţia mea nu merge mai departe de un metru, iar cărţile alea serioase erau prea serioase ca să ne mai şi ardem în figuri. Adevărul e pe undeva pe la mijloc. Când te uiţi la băieţii ăştia, de la Regimentul 30, când te uiţi la ei de pe margine nu te gândeşti că, în spatele perfectei lor apariţii, stau luni întregi de practică neobosită, devotament şi un simţ al demnităţii pe care puţini dintre noi şi-l mai cultivă. (Asta dacă-l mai au!) Un dozaj perfect între bun-simţ, etică profesională, conştiinţa apartenenţei la castă, la o castă de elită.
Onorul şi tricolorul
Ne-am nimerit la Regimentul 30 Gardă “Mihai Viteazul” cu două zile înainte de celebrarea Unirii Principatelor, etapa pe Muntenia şi Moldova. Am văzut şi noi un “drill” ca la mama acasă. Am pus mâna pe o carabină SKS, care neam de neam nostru n-a văzut aşa ceva sau poate c-a, da’ nu l-am mai apucat noi. Am văzut cum exersează fanfara. Am ascultat imnul naţional şi am văzut cum, la auzul lui, toată lumea din curte a înlemnit în poziţie de drepţi, fiecare pe unde se nimerise. Am văzut cum se exersează să dai onorul preşedintelui. Sunt frumoşi băieţii ăştia, iar fetele sunt