Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Priorităţile noului mandat al lui Obama: protecţia socială, controlul armelor, reforma fiscală şi lupta cu poluarea

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Barack Obama şi-a început cel de-al doilea mandat de preşedinte al Statelor Unite prin stabilirea agendei pentru următorii patru ani, principalele sale priorităţi fiind conti­nua­rea programelor guvernamentale sociale, întă­ri­rea măsurilor de control al armelor, reforma Co­dului fiscal şi a legislaţiei re­fe­ritoare la imi­granţi, extinderea drep­turilor femeilor şi cu­plu­rilor homo­sexua­le şi, în mod surprinzător, luarea unor măsuri con­tra schimbării climei.

Mesajul transmis de Obama liderilor de la Washington prin lista sa de priorităţi a fost că el ţinteşte dincolo de problemele fiscale care urmează să fie subiectul principal de dezbatere în următoarea perioadă. În plus, preşedintele american a transmis naţiunii că o mare parte din eforturile sale reprezintă o pledoarie pentru americanii defavorizaţi, scrie The Wall Street Journal.

"Noi, cetăţenii, trebuie să înţelegem că ţara noastră nu poate prospera atunci când doar câţiva o ducem foarte bine, iar majoritatea abia reuşeşte să se descurce", a afirmat Obama în cadrul discursului de la ceremonia de învestire ca preşedinte.

Spre deosebire de fostul preşedinte George W. Bush, Obama nu a pus accentul pe politica externă, ci s-a axat pe obiective de politică internă. Printre acestea se numără remunerarea egală pentru femei şi bărbaţi şi orientarea spre surse sustenabile de energie.

De asemenea, preşedintele american s-a angajat să continue programele de asigurări de sănătate şi de asigurări sociale, clarificând astfel problema cu privire la desfiinţarea acestor programe.

Însă prioritatea neaşteptată pe care şi-a asumat-o Obama se referă la lupta cu schim­bările climei, notează Thomson Reuters.

"Vom răspunde ameninţării schimbării climei pentru că ştim că altfel ne-am trăda copiii şi viitoarele generaţii", a menţionat preşedintele american.

Făcând legătura între schimbările c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 21 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum 50 minute
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°