În cursul lunii ianuarie 2013, agenții Poliției Locale Pașcani au sancționat contravențional 32 de persoane, în baza competențelor pe care le au, valoarea amenzilor aplicate fiind de 3.780 lei. Aceste amenzi au fost aplicate în cadrul acțiunilor desfășurate în municipiu.
Astfel, persoanele şi grupurile de tineri depistate în timp ce tulburau liniştea locatarilor, provocau scandal sau consumau alcool în parcuri, scări de bloc şi în alte locuri publice au primit amenzi de la oamenii legii.
Cei care au consumat băuturi alcoolice sau au făcut scandal în stradă au fost legitimaţi de oamenii legii. Vasile Pârja de 36 de ani din Pașcani a fost găsit în Palatul Cantacuzinilor în timp ce consuma băuturi alcoolice și inhala vapori de prenadez dintr-o pungă de plastic. Doi bărbați din județul Neamț au fost depistați pe strada Moldovei în timp ce consumau băuturi alcoolice și erau într-o avansată stare de ebrietate. Fiecare a fost amendat cu suma de 100 de lei. Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Tg.Frumos în timp ce se afla pe strada Ștefan cel Mare din Pașcani a amenințat un alt bărbat cu acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică în zona și a provocat indignarea persoanelor care se aflau în acea zonă. Ionuț Răducanu a fost sancționat cu suma de 200 de lei.
În cursul lunii ianuarie 2013, agenții Poliției Locale Pașcani au sancționat contravențional 32 de persoane, în baza competențelor pe care le au, valoarea amenzilor aplicate fiind de 3.780 lei. Aceste amenzi au fost aplicate în cadrul acțiunilor desfășurate în municipiu.
Astfel, persoanele şi grupurile de tineri depistate în timp ce tulburau liniştea locatarilor, provocau scandal sau consumau alcool în parcuri, scări de bloc şi în alte locuri publice au primit amenzi de la oamenii legii.
Cei care au consumat băuturi alcoolice sau au făcut scandal în stradă au fost legitimaţ