Echivalarea competentelor educatorilor si invatatorilor se incadreaza intr-un obiectiv european asumat de Romania, subliniaza fostul secretar de stat Oana Badea, care o critica pe Ecaterina Andronescu pentru ca se opune acestui demers fara argumente, bazandu-se pe ignoranta opiniei publice.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, fostul secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar remarca faptul ca acordul semnat luni de sindicate cu reprezentantii Ministerului Educatiei demonstreaza ca metodologia era corecta.
Ciudat este insa ca acordul nu prevede nici cand se elibereaza atestatele celor 22.000 de dascali si nici cand li se dau acestora banii datorati,desi la negocieri au participat lideri de sindicat a caror principala menire este sa apere drepturile cadrelor didactice, nu sa asigure linistea guvernantilor. In aceste conditii, ramane de vazut daca cineva va mai indrazni sa se adreseze instantei pentru recuperarea banilor datorati.
In ceea ce priveste echivalarea competentelor, Oana Badea spune ca ea se practica de multa vreme in UE si este un indicator de evaluare conform obiectivelor Lisabona si obiectivelor Europa 2020, indicator asumat de Romania, care este mult in urma la acest capitol. Astfel, daca exista state nordice in care 35% din populatia adulta participa la formari profesionale, iar tinta europeana in 2020 este de 15%, Romania se afla acum la doar 1,5%.
In ceea ce priveste cel de-al doilea subiect fierbinte in invatamantul preuniversitar, clasa pregatitoare, Oana Badea reaminteste ca Ecaterina Andronescu a promis o analiza la finalul primului semestru, care nu a mai aparut, si isi exprima regretul ca problema a fost "demonizata" si lasata la latitudinea parintilor in loc sa fie sustinuta si rezolvata de specialistii in educatie.
Oana Badea ofera mai multe argumente pentru mentinerea clasei