În toate componentele spaţiului public ne întâmpină sintagma ,,ajungerea din urmă” de către România a ţărilor dezvoltate. În plus, frecvent, oricare eveniment, decizie, fapt social sau conduită cotidiană sunt comparate cu standarde din ţări occidentale sau din America de Nord.
Rareori, se fac trimiteri la ţările vecine nouă, iar când sunt, ele le indică, de obicei, ca modele de neurmat. Se fac referiri la tot felul de clasamente în care România apare, inevitabil, pe ultimele locuri.
Există convingerea că România trebuie să atingă statutul de ţară dezvoltată continuându-şi drumul în direcţie opusă subdezvoltării pentru ca măcar generaţiile viitoare să trăiască într-o ţară cu o economie performantă.
De multe ori apare intrebarea: de ce România, ţară europeană nu reuşeşte să ajungă din urmă ţările occidentale, luate ca reper de civilizatie si dezvoltare economică?
Românii au avut de luptat, timp de sute de ani, cu subdezvoltarea. Decalajele economice s-au acumulat încă din secolul al XVI-lea, după cum demonstrează, argumentat, istoricul Bogdan Murgescu în România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, Iaşi, 2010. Decalajele economice s-au mărit, ţările dezvoltate au devenit mai bogate, iar ţara noastră s-a străduit, permanent, să le recupereze, însă fără succes.
Există o mentalitate şi o conduită ale celui dintr-o ţară apreciată ca fiind mai puţin dezvoltată, anume aspiraţia de a ajunge la nivelul celor din urmă, de a trăi ca în Occident sau ca în America.
Adeseori, cei dominaţi de comparaţia cu standarde europene sau americane uită sau neglijează faptul că, într-un interval de numai 90 de ani, românii au trecut prin evenimente cu efecte directe asupra dezvoltării: participarea la primul război mondial, Unirea din 1918, raptul teritorial din 1940, participarea ţării la cel de al doilea război mondia