După ce Alexandru Dabija şi Marcel Iureş ne-au reamintit povestea lui Ivan Turbincă, după ce acelaşi Dabija şi un grup de foarte buni actori în frunte cu Emilia Dobrin şi Adi Vasluianu ne-au readus în memorie, la modul tragediei gastronomice, povestea Caprei cu trei iezi, a venit rândul regizorului Cristian Juncu să ne spună poveşti la Teatrul ACT din Bucureşti.
Nu, Cristi Juncu nu recurge la nici unul dintre basmele românilor. Dar ne simţim preţ de 110 minute ca în Decameronul ori ca în Heptameronul lui Marguerite de Navarre sau – de ce nu?- ca la Hanul Ancuţei, ascultând poveşti de iubire reale sau fanteziste, unele voit reale, altele voit fanteziste, spuse de patru actori. Iar asta se întâmplă graţie spectacolului cu piesa Iluzii de Ivan Viripaev, montat la Teatrul din Calea Victoriei, prin colaborarea cu Asociaţia Culturală Catharsis.
Cei patru actori au fost, la reprezentaţia văzută de mine Ada Simionică, Raluca Aprodu, Vlad Zamfirescu, Theo Marton. În seara următoare urmau să joace alţi patru căci spectacolul beneficiază şi de o a doua distribuţie. Compusă din Irina Velcescu, Diana Cavallioti, Tudor Aaron Istodor, Andi Vasluianu. Distribuţiile pot fi şi combinate.
Când alături de ceilalţi spectatori am intrat în sală, cei patru actori de serviciu erau deja acolo. Ne aşteptau, vorbeau între ei, poate că îşi împărtăşeau alte şi alte poveşti despre Dany şi Sandra sau despre Margrette şi Albert. Cine sunt Dany şi Sandra, Margrette şi Albert? Patru oameni în vârstă, două cupluri care au avut parte de căsnicii lungi, de mai bine de 50 de ani, care au fost prieteni buni între ei, au fost ndedespărţiţi, şi-au petrecut împreună duminicile şi sărbătorile şi care acum se află şi simt că se află către sfârşitul vieţii.
De fapt, aflăm din povestea istorisită cu emoţie, cu implicare, cu lacrimi în ochi de Ada Simionică, Dany e pe moarte şi înainte de
