Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. OTV şi-a pierdut licenţa. „Domnu’ Dan” lansează Opoziţia TV

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

USL a anihilat ieri, cu prilejul votului asupra statutului senatorilor şi deputaţilor, Agenţia Naţională de Integritate (ANI), instituţie lăudată în rapoartele Comisiei Europene pentru modul în care a luptat cu corupţia.

De acum încolo, parlamentarii îşi vor putea păstra mandatul, chiar dacă vor fi declaraţi incompatibili de către ANI. Ei îşi vor pierde locul în Legislativ doar dacă incompatibilul contestă în justiţie decizia ANI, iar o instanţă de judecată o respinge definitiv şi irevocabil. Dacă nu o contestă, cel în cauză rămâne bine-mersi pe funcţie.

În ziua în care Superputerea USL a votat Superimunitatea propriilor parlamentari, singurul partid de opoziţie care s-a comportat ca atare a fost PP-DD. E drept, au fost şi lideri PDL (Elena Udrea, Vasile Blaga, Ioan Oltean) care au criticat cele întâmplate. Ultimii doi au preferat să se exprime doar în plenul Parlamentului, într-o zi în care şedinţa nu era transmisă în direct la televizor. Cam atât. Cam puţin...

Ne place sau nu onoarea opoziţiei a fost salvată ieri de oastea strânsă în Parlament de „domnu’ Dan”. Culmea, din această oaste de strânsură fac parte oameni cu probleme penale, traseişti, saltimbanci şi clovni politici. Cu toate acestea, PP-DD a părăsit sala de plen, acuzând faptul că statutul senatorilor şi deputaţilor a fost definitivat de USL în crucea nopţii şi transmis parlamentarilor opoziţiei prea târziu pentru a fi studiat şi amendat.

Tudor Barbu, liderul senatorilor acestui partid, a făcut tămbălău în faţa ziariştilor, în stilul OTV desigur, dar într-o chestiune legitimă, pentru care anihilarea ANI a fost un lucru extrem de grav. „Ambele grupuri PP-DD vor părăsi sala în semn de protest faţă de maniera în care am fost trataţi în ceea ce priveşte procedurile parlamentare (...) Mie mi se pare inacceptabil. Este o lipsă de respect faţă de cetăţenii care ne-au trimis aici”, s-a luat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 2 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum o ora
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum o ora
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Bărbat de 37 de ani, găsit mort într-un bazin din Timișoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat de 37 de ani a murit după ce a căzut într-un bazin betonat inundat, situat pe un teren viran din zona Blașcovici. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările. Miercur

Un grup de elevi din Vaslui acuzați de polițiști că au înscenat un accident mortal pe șosea: au îmbrăcat un manechin de paie cu haine. Ce a urmat

HotNews acum 2 ore
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a fost sesizat printr-un telefon la 112 că pe DN 24, la ieșirea din localitatea Satu Nou, comuna Muntenii de Sus, a avut loc un accident de circulație și că o persoană este decedată. Apelul a venit marți noap

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum o ora
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Vremea

București
acum

13°
mie.

7°/24°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

8°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

10°/27°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/27°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°