Dan Diaconescu a fost trimis în judecată pentru două fapte de şantaj. Este vorba de una săvârşită în 2005 când a cerut 140.000 de euro şi alta în 2009 când a cerut 200.000 de euro. Alături de Diaconescu, au mai fost trimişi în judecată Doru Pârv, realizator de emisiuni la OTV, şi Mitruş Ghezea, fost realizator la OTV şi director al publicaţiei „Atac la persoană”. Şi cei doi sunt acuzaţi tot de şantaj.
Dosarul a ajuns pe rolul Judecătorie Sectorului 1 pe data de 22 octombrie 2010. Au fost 25 de şedinţe de judecată, iar următorul termen este stabilit la data de 11 februarie 2013. Judecători vor să audieze martorii care apar în stenogramele discuţiilor telefonice. La solicitarea avocaţilor lui Dan Diaconescu, instanţa a sesizat Curtea Constituţională cu mai multe excepţii ridicate în acet dosar.
Ameninţări directe
În rechizitoriu procurorii au reţinut că în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu în calitate de asociat majoritar al SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la OTV l-a ameninţat atât în mod direct cât şi prin intermediul lui Doru Pârv pe primarul unei comune din judeţul Arad. Scopul lui Diaconescu era să obţină de la acesta suma de 200.000 de euro. "Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri", susţin procurorii DNA.
Sub presiunea ameninţărilor, primarul i-a dat lui Diaconescu suma de 30.000 euro şi 42.000 lei prin intermediul lui Doru Pârv.
Emisiunea "Dan Diaconescu Direct"
În rechizitoriu s-a reţinut că Diaconescu, în aceeaşi c