Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, în criza ostaticilor din Algeria, România nu a avut o problemă de informaţie, ci "de corectă procesare".
În legătură cu faptul că România nu are în prezent ambasador în Algeria, preşedintele Băsescu a spus că în crica ostaticilor acolo se afla cel mai bun om într-un asemenea context, respectiv fostul adjunct al SIE, Marcel Alexandru, însărcinat cu afaceri a.i. al ambasadei.
"Noi nu am avut o problemă de informaţie, ci de corectă procesare", a mai spus Traian Băsescu.
Anterior, preşedintele a spus că, în criza din Algeria, Guvernul nu avea altceva de făcut decât să culeagă informaţii prin SIE.
"Aici nu era decât o chestiune de procesare a informaţiilor pe care ţi le dădeau alţii. (...) N-aş vrea ca emblema a ceea ce s-a întâmplat acolo să rămână un ministru în cămaşă sau un purtător de cuvânt cu pulover pe gât", a afirmat Băsescu.