În primăvara anului trecut, un anunţ făcut de autohtonii de la Petrom şi americanii de la ExxonMobil a declanşat goana după un posibil El Dorado – energia din Marea Neagră. A fost găsită prima pungă consistentă de gaze naturale în apele de mare adâncime, eveniment ce adaugă o nouă piesă pe tabla de şah a regiunii. Jocurile politice şi geostrategice din zonă vor fi şi mai acerbe, iar câştigătorul îl vom afla probabil peste câţiva ani.

Ruşii insistă cu South Stream şi doresc orice proiect alternativ, inclusiv exploatarea resurselor din Marea Neagră, nerealizabil, europenii au tăiat Nabucco în două şi speră să pună mâna pe gazul azer, la care râvnesc şi promotorii conductei trans-adriatice TAP. Ucraina pregăteşte o investiţie masivă în transportul gazului lichefiat ca să scape de dependenţa de ruşi, alternativă gândită la un moment dat şi de România şi Georgia. Ce se întâmplă în aceste condiţii cu gazul extras de Petrom şi, eventual, cu cel găsit de alţii în Marea Neagră ?

În luna noiembrie 2012, într-una din sălile de conferinţe ale unui hotel de cinci stele din Londra, Gerhard Roiss îşi începea discursul în faţa mass-media cu o frază ce poate căpăta conotaţii profunde pe termen mediu şi lung: „Am făcut cea mai mare descoperire din istoria OMV”. Şeful companiei austriece s-a referit atunci la acumularea de gaze naturale găsită de Petrom şi partenerii săi americani de la ExxonMobile la 170 de km de ţărmul românesc al Mării Negre, în ape cu adâncimea de aproximativ 1.000 de metri, într-o zonă câştigată de România în urma procesului de la Haga pentru delimitarea platoului din jurul Insulei Şerpilor. Estimările iniţiale merg până la o rezervă care ar putea creşte cu 50% tot ceea ce se ştie în prezent despre gazele naturale existente în pământul României.

Din acest punct încep planurile şi se gândesc strategiile cu privire la viitorul gazului din solul d