Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) va analiza, la solicitarea Asociaţiei ACCEPT, situația generată de declaraţia făcută de George Becali în 2010, potrivit căreia patronul clubului Steaua nu ar lua un homosexual în echipă.
Asociaţia ACCEPT a fost invitată astăzi să îşi expună, în faţa CJUE de la Luxemburg, punctul de vedere pentru clarificarea legislaţiei româneşti anti-discriminare, din perspectiva egalității de tratament la încadrarea în muncǎ şi relaţiile de muncă. ACCEPT a cerut clarificarea acestui aspect în contextul declaraţiei făcute de George Becali în 2010: "Nici dacă se desfiinţează Steaua nu iau un homosexual în echipă".
La acel moment, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), sesizat de ACCEPT, a constatat că este un caz de discrimanre sub forma hărţuirii şi a încălcării dreptului la demnitate şi l-a sancţionat cu avertisment pe patronul clubului Steaua. În acelaşi timp însă, CNCD a apreciat că nu a fost vorba de o situaţie care să implice Clubul Steaua ca potenţial angajator. Asociaţia ACCEPT a criticat însă decizia Consiliului legată de notorietatea pe care o are Becali ca patron al clubului şi faptul că nu a existat nicio delimitare a clubului de declaraţiile făcute public de patronul său.
Considerând că sancţiunea cu avertisment nu a fost una adecvată, ACCEPT a contestat hotărârea CNCD. Pe parcursul procedurilor, asociaţia a cerut Curţii de Apel Bucureşti să solicite clarificări de la Curtea Europeană de Justiţie în legătură cu felul în care ar trebui interpretate standardele UE în domeniul discriminării pe criteriul orientării sexuale în domeniul muncii. Astfel, Curtea de Apel Bucureşti s-a adresat CJUE.
"Acesta este primul caz de discriminare pe criteriul orientării sexuale în relaţiile de muncă examinat de CJUE şi din acest punct de vedere este un caz important la nivel comunitar. Noi însă am ajuns l