Fraţii Bacriz au făcut plângere prealabilă la instanţă împotriva hotărârii CL prin care staţiile de autobuz sunt date în administrare RAT-ului.
Societatea Fraţii Bacriz, operatorul din Craiova pentru transport de persoane ce îi face concurenţă Regiei Autonome de Transport Craiova, a făcut plângere prealabilă la instanţă împotriva hotărârii Consiliului Local prin care staţiile de autobuz sunt date în administrare RAT-ului. Şi ca şi cum nu ar fi de ajuns, administratorul aceleiaşi societăţi i-a propus directorului RAT, Alin Goga, „între patru ochi” să-i cumpere microbuzele şi stocurile, plus să-i preia oamenii pentru 1,5 milioane de euro, a anunţat Goga miercuri, 23 ianuarie, într-o conferinţă de presă.
„Există în Craiova un alt operator de transport persoane pe care l-am rugat să vină să discute cu noi, pentru a participa şi ei la cheltuielile de întreţinere a staţiilor de autobuz din Craiova. Doar a celor pe care le folosesc ei. Adică nu le ceream să plătească 47.000 lei, cât ne costă lunar întreţinerea celor 260 de staţii, ci doar un procent. Ei au dorit ca reprezentantul lor să se întâlnească între patru ochi cu mine, la mine la birou. Acesta mi-a propus să le cumpăr afacerea. Oricum nu aş fi dat 1,5 milioane de euro pe nişte gioarse, scuzaţi-mi cuvântul, care mai mult de 300.000 de euro nu fac. Mi-a spus că cine îi dă lui euro e prietenul lui, cine îi ia euro e duşmanul lui. Eu prefer să fiu duşman, decât să plătească statul pentru ei şi ei să facă bani în continuare. Nu este cazul ca acest proces să fie pierdut, iar prin mijloace corecte nici nu se poate întâmpla asta. Ei, fraţii Bacriz, mizează pe măsură anticoncurenţială. Nici vorbă, noi susţinem concurenţa dar ca legea să fie lege pentru toţi, nu doar pentru stat şi pentru privat nu!”, a declarat Alin Goga, directorul general al RAT Craiova.
Directorul RAT este convins că se va reuşi câştigarea