Francezii de la Peugeot Citroen au creat o maşină care poate merge cu aer comprimat, cu benzină sau cu o combinaţie între cele două, scrie Business Insider.
La viteze de peste 70 km/h, noul „Hybrid Air” foloseşte un motor pe benzină cu trei cilindri, cu transmisie automată. Când şoferul frânează sub 70 km/h, maşina trece pe motorul hidraulic, care merge cu aer comprimat, astfel economisind combustibil. În momentul în care maşina accelerează sau urcă un deal, cele două motoare merg împreună.
Datorită prezenţei celui de-al doilea motor, pe bază de aer comprimat, maşina „Hybrid Air” va avea un consum de combustibil de numai doi litri la 100 km, fiind mai ecologică decât Toyota Prius, scrie Business Insider.
Deocamdată, „Hybrid Air” este doar la nivel de concept, însă creatorii săi speră să o comercializeze până în 2016 şi cu această ocazie să revitalizeze compania Peugeot Citroen, puternic afectată de criză.
Noua maşină ar urma să coste cu 1.200 de euro mai puţin decât un Prius, al cărei preţ de pornire este de 24.200 de dolari, conform site-ului Toyota. „Ne place această nouă tehnologie. Tehnologia din spatele ‘Hybrid Air’ este atât de simplă încât nu ne vine să credem că nu a implementat-o nimeni până acum”, arată specialiştii de la DigitalTrends.com.
Francezii de la Peugeot Citroen au creat o maşină care poate merge cu aer comprimat, cu benzină sau cu o combinaţie între cele două, scrie Business Insider.
La viteze de peste 70 km/h, noul „Hybrid Air” foloseşte un motor pe benzină cu trei cilindri, cu transmisie automată. Când şoferul frânează sub 70 km/h, maşina trece pe motorul hidraulic, care merge cu aer comprimat, astfel economisind combustibil. În momentul în care maşina accelerează sau urcă un deal, cele două motoare merg împreună.
Datorită prezenţei celui de-al doilea motor, pe bază de aer compri