Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii i-au învăţat pe gorjeni cum să circule

Publicat in Exclusiv Gorj, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Centrul municipiului Târgu-Jiu a fost, ieri, invadat de elevii voluntari de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, însoţiţi de poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Scopul acţiunii a constat în distribuirea de pliante cu regulile pe care cetăţenii trebuie să le respecte în calitate de pietoni, dat fiind faptul că principala cauză de producere a accidentelor rutiere s-a constatat că sunt pietonii neatenţi.

De această dată, reprezentanţii IPJ Gorj au apelat şi la voluntari pentru a da amploare acţiunii de prevenire, aşa cum de altfel se practică, de ani buni, în alte judeţe din ţară. Pentru gorjenii aflaţi în acel moment pe centrul municipiului Târgu-Jiu, prezenţa poliţiştilor însoţiţi de numeroşii voluntari a fost o chestie inedită, majoritatea apreciind acest tip de acţiune. „Mai faceţi”, era sfatul unei femei către unul dintre poliţiştii de la IPJ Gorj, amintindu-i acestuia că astfel de acţiuni de anvergură „se făceau odată, demult”.

„Viaţa-i mai importantă”

Bucuroşi că scapă de oră, elevii Colegiului „Virgil Madgearu”, membrii ai echipei „Voluntari fără frontiere”, au îmbrăcat vestele reflectorizante şi au distribuit sute de pliante pietonilor şi conducătorilor auto. „Sperăm să-i facem pe oameni să fie mai conştienţi că viaţa-i mai importantă şi trebuie să fie atenţi pe trecerea de pietoni, să aibă mare grijă de copii lor, în special la trecerile de pietoni, şi şoferii să fie mult mai precauţi”, spunea elevul Andrei Panduru. Acesta recunoştea că gestul elevilor a fost o pată de culoare în peisajul obişnuit al municipiului Târgu-Jiu, spunând că cetăţenii „ne priveau probabil inconştienţi de ce facem. Curioşi, probabil, miraţi şi uimiţi”.

„Ne-am implicat…”

Acest tip de voluntariat nu este însă o noutate pentru elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, aspect întărit de profe

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre posibilitatea ca noul președinte să organizeze alegeri anticipate: „Suntem în instabilitate de mai bine de un an”

Libertatea acum 3 ore
Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat, marţi, că indiferent cine câştigă preşedinţia României, nu e oportun să „organizăm alegeri anticipate, pentru că suntem într-o situaţie de instabilitate de mai bine de un an”.

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

George Simion forțează varianta Călin Georgescu premier. Insistă până la alegerile anticipate, chiar dacă provoacă instabilitate: „Pot dizolva Parlamentul”

Libertatea acum 3 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a declarat marți, 6 mai, la Digi24, că, dacă va fi ales președinte al României în urma turului 2, va găsi soluții pentru a-l numi premier pe Călin Georgescu și că este în stare să dizolve Par

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

„Un pumn în stomac”: ce înseamnă eșecul istoric al lui Friedrich Merz de a fi ales cancelar din prima rundă de vot din parlamentul Germaniei

HotNews acum 13 ore
În vreme ce nu este fatal, eșecul lui Merz de a obține sprijinul coaliției sale de la prima încercare reprezintă o premieră pentru Germania postbelică și un semnal prost pentru stabilitatea viitorului guvern, care a promis să restabilească leadershi

Liga Campionilor: Meci exploziv la Milano, Inter a învins Barcelona într-un thriller cu 7 goluri şi merge în finală

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Inter Milano s-a calificat marţi seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, pe teren propriu, scor 4-3, gruparea spaniolă FC Barcelona, în manşa secundă a semifinalelor competiţiei. Catalanii au început meciul de la Milano

Fotbal: FC Argeş a promovat în Liga 1 după ce a învins pe ACSM Reşiţa, scor 3-0

G4Media acum 7 ore
Echipa FC Argeş a promovat în Liga 1 de fotbal, după ce a învins-o pe CSM Reşiţa cu scorul de 3-0 (2-0), marţi seara, pe teren propriu, la Mioveni, într-un meci din etapa a 8-a a fazei play-off a Ligii a II-a de fotbal, transmite Agerpres. Urmărește

Demisie la vârful PSD: „Mă voi retrage total din viaţa politică”

HotNews acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a anunțat luni seară, într-un mesaj publicat pe pagina lui de Facebook, că demisionează din toate funcțiile politice și administrative pe care le are și că se „retrage total din viața politică”, în cont

George Simion, despre case la 35.000 de euro: Cine spune că nu le facem?

Gandul acum 5 ore
George Simion spune că propunerea AUR privind casele la 35.000 de euro a fost o formă de promovare, care i-a dus astăzi la 42%. Într-un interviu la DIGI24, Simion transmite că este „parte a unui program de guvernare”. „Sunt oameni care nu au înțeles

VIDEO Atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî din Ucraina. Mai mulți copii printre victime

HotNews acum 6 ore
Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite marți într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra orașului Sumî din nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile locale, precizând că printre victime se află și copii, transmite AFP

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

7°/10°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

13°/14°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°