Colegiul Tehnic CF "Unirea" Pașcani a sărbătorit astăzi 93 de ani de la înființare. Școala a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar alături de invitați, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Iași, al primariei, directorii sau consilierii educativi din mai multe unități școlare cât și elevi au participat astăzi pe parcursul a câteva ore la activitățile organizate cu ocazia acestei zile.
Un grup de elevi ai colegiului le-a vorbit celor prezenți despre însemnătatea unirii pentru români, au cântat cântece patriotice și au prezentat o scenetă „Ocaua lui Cuza”, a cărei morală a fost apreciată de cei prezenți în sală. La final participanții la acest eveniment au dansat și au cântat Hora Unirii .
„Astăzi în rețeaua unităților de învățământ din județul Iași există mai multe școli care au hotărât să-și sărbătorească zilele, printre acestea și Colegiul Tehnic CF Unirea Pașcani, însăși în denumirea unității de învțământ apare cuvântul Unirea. Doresc să transmit un mesaj de sănătate, de succes tuturor celor care trudesc în această unitate de învățământ reprezentativă pentru profilul care îl deține, numărul mare de cadre didactice, de elevi, dotarea deosebită pe care o are. Astăzi se împlinesc 93 de ani de la înființarea primei școli tehnice din Pașcani. Le doresc tuturor numai lucruri bune astfel încât peste 7 ani să ne putem întâlni noi sau cei care vor urma la împlinirea a 100 de ani de la înființare”, ne-a declarat Cristi Iordăchioaia, inspector ISJ.

Un gr