De aproape două săptămâni la Consiliul Superior al Magistraturii scandalurile şi contestările se ţin lanţ. Se aduc reciproc acuze unor magistraţi, membri sau nu ai CSM, sau posibili candidaţi la acest râvnit for al justiţiei româneşti. Această luptă intestină între grupurile de magistraţi demonstrează că în joc sunt mize mari dar şi faptul că sistemul judiciar românesc are probleme serioase. La aceste probleme se adaugă şi recentele incidente în care un procuror a fost prins că primea mită sau incidentele în care poliţiştii se află în grave conflicte cu legea. Este vorba de un ofiţer de poliţie de la Cluj care ajuta un grup infracţional să înmatriculeze maşini furate, un altul, subofiţer de poliţie într-o comună vasluiană ia un tânăr de pe stradă, îl duce la postul de poliţie şi îl snopeşte în bătaie pentru motive doar de el ştiute. Un alt poliţist (sic) din judeţul Hunedoara este prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru furt şi act sexual cu un minor dar instanţa respinge propunerea. Toate aceste exemple nu sunt decât o mică parte a derapajelor care caracterizează realizarea şi distribuirea dreptăţii în România de către instituţiile îndrituite să o facă. În cursurile de teorie politică dreptatea distributivă este prezentată ca fiind fundamentul funcţionării oricărei societăţi moderne şi în acelaşi timp mecanismul prin care se reglează conflictele şi violenţele ce apar în corpul social. Filosofi precum John Rawls, Karl Popper, Ludwig von Misses ori Friedrich Hayek definesc dreptatea distributivă ca o funcţie a justiţiei sociale şi implicit a instituţiilor create să îndeplinească această funcţie. Statul român declară că are un sistem de instituţii moderne, articulat conform modelelor europene în care ne situăm şi noi. Prin urmare instituţiile dreptăţii româneşti ar trebui să fie reprezentate de indivizi care să fie educaţi în acet tip de model s