Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul verifică doar 10 la sută din marile averi

Publicat in Curierul, joi 24 ianuarie 2013 ·

Cele 30 de persoane din lista de 300 sunt suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor

În prima etapă, Fiscul va verifica persoanele cu venituri mari fără să le notifice

Aşa cum anunţase încă din 2011, Guvernul a demarat verificarea documentelor pentru 30 de persoane cu mari averi, suspectate că au depăşit "riscul minim acceptat" prin neplata impozitelor. Cele 30 de persoane au fost selectate din lista iniţială de 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.

Potrivit Strategiei fiscal-bugetare revizuită pentru perioada 2013-2015, citată de Mediafax, verificarea documentelor a fost declanşată la sfârşitul anului trecut.

Programul de verificare a persoanelor fizice cu venituri/averi mari a fost lansat în luna mai a anului trecut, odată cu depunerea declaraţiilor de venit pentru 2011.

"A fost identificată o categorie de risc fiscal semnificativ şi generalizat asociat veniturilor obţinute din străinătate de persoanele fizice, risc total asupra căruia a fost propus, în primă fază, un tratament alternativ, fiind desfăşurat un program de notificare având ca subiect conformarea la obligaţia de declarare a acestei categorii de venituri, adresat persoanelor fizice cu averi/venituri mari. Persoanelor în cauză li s-au adus la cunoştinţă atât obligaţiile fiscale care le revin, cât şi faptul că în perioada următoare vor fi declanşate verificări fiscale mai amănunţite pe acest segment", se arată în documentul citat.

Lista persoanelor care depăşesc "riscul minim acceptat de administraţia fiscală" a fost procesată în luna noiembrie a anului trecut, ulterior fiind declanşate verificări fiscale prealabile documentare pentru 30 de persoane.

Verificarea averilor se va face în mai multe etape

Executivul a decis, la finele anului 2010, că persoanele fizice ale căror venituri

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 33 minute
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 11 minute
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum o ora
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Constantin Toma crede că PSD nu va intra la guvernare: „Se dorește scoaterea castanelor din foc cu mâna altuia”

HotNews acum 2 ore
Primarul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat duminică la Digi 24 că nu crede într-o intrare la guvernare a formațiunii din care face parte, menționând că opinia se bazează și pe „discuții cu foarte mulți colegi de la nivel naționa

Ministrul Energiei: „După 1 iulie, continuăm cu sprijin pentru consumatorii vulnerabili. România nu trebuie să lase pe nimeni în urmă”

Adevarul acum 52 minute
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, precizează, într-un raport publicat duminică, referindu-se la consumatorii vulnerabili, că vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul general de plafon

O companie aviatică românească a început să opereze zboruri din Bucureşti spre capitala Siriei. Două femei, pilot și copilot

Adevarul acum o ora
Compania aeriană românească Dan Air a început de duminică să opereze curse din Bucureşti spre Damasc, fiind în prezent singura companie aeriană din Europa cu zboruri directe către capitala Siriei.

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Radu Miruță, despre alunecarea de teren de la cariera Tismana: „20 hectare de pădure au îngropat linia de transport cărbune T4” / „Presiune mare pe oameni să tacă”

HotNews acum 6 ore
Radu Miruță, deputat USR de Gorj, a declarat, duminică, într-o postare pe Facebook, că sâmbătă noapte a avut loc o alunecare de teren la cariera Tismana din Complexul Energetic Oltenia și susține că există „presiune mare pe oameni să tacă”, însă ace

Starea de sănătate a Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Va rămâne internat la terapie intensivă

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu" au anunțat că starea lui Ion Iliescu s-a ameliorat ușor. Anunțul a fost făcut duminică pe rețelele de socializare. Totuși, fostul președinte Iliescu va rămâne internat în spital. M

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/26°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
mie.

18°/28°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
Constanta
acum

23°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

20°/25°
mie.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/26°
lun.

12°/26°
mar.

16°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/31°