Cotidianul spaniol El Pais a publicat joi, pe prima pagină, o fotografie a unui pacient intubat, pe patul de spital, prezentat ca fiind Hugo Chavez, imagine care s-a dovedit a fi un fals, potrivit conducerii publicaţiei, care a oprit imediat distribuirea ziarului şi a scos fotografia de pe site.
Potrivit AFP, fotografia a rămas timp de aproximativ 30 de minute pe pagina de deschidere a site-ului cotidianului El Pais.
"El Pais le cere scuze cititorilor pentru prejudiciul provocat şi a deschis o anchetă pentru a determina circumstanţele în care s-a produs incidentul şi greşelile care au putut fi făcute în verificarea fotografiei", se arată pe site-ul publicaţiei.
Potrivit cotidianului, imaginea a fost furnizată de agenţia de presă Gtres Online, specializată în ştiri mondene, care a prezentat-o ca fiind a lui Hugo Chavez, spitalizat de o lună şi jumătate în Cuba, după ce cancerul de care suferea a recidivat. Informaţiile despre starea de sănătate a acestuia sunt ţinute secrete în ţara sa, lăsând loc de speculaţii în ceea ce priveşte şansele sale de supravieţuire.
Reprezentanţii cotidianului precizează că "Gtres Online este o agenţie cu care El Pais lucrează de mulţi ani şi care reprezintă în Spania mai multe agenţii internaţionale.
"După ce s-a constatat că imaginea nu este a lui Hugo Chavez, El Pais a întrerupt distribuţia ediţiei tipărite şi a început expedierea unei noi ediţii către punctele de vânzare", au adăugat reprezentanţii cotidianului.
"În textul care însoţea fotografia se spunea că El Pais nu a fost în măsură să verifice în mod independent circumstanţele, locul şi data la care a fost realizată imaginea", au mai spus aceştia.
Potrivit unui mesaj publicat de ministrul Informaţiilor din Venezuela, Ernesto Villegas, pe contul său de Twitter, fotografia - "pe cât de falsă pe atât de grotescă" - a fost extrasă dintr-o