Judecătoria Sectorului 3 a pronunţat, joi, divorţul dintre Silviu Prigoană şi Adrian Bahmuţeanu, stabilind desfacerea căsătoriei în urma culpei comune, domiciliul celor doi copii la mamă şi plata de către fostul deputat a unei pensii de întreţinere de o treime din veniturile sale lunare.
Decizia nu este definitivă în acest caz şi poate fi contestată cu apel la instanţa superioară.
Prigoană şi Bahmuţeanu au mai avut trei căsnicii împreună şi s-au despărţit de tot atâtea ori.
La a patra căsnicie, Silviu Vasile Prigoană a depus cererea de divorţ în 11 septembrie 2012, la Judecătoria Sectorului 3.
În procesul de divorţ au fost chemate în calitate de autoritate tutelară atât Primăria Sectorului 3, cât şi Primăria oraşului Pantelimon.
În august 2012, deputatul Silviu Prigoană a depus la Judecătoria Sectorului 3 o sesizare prin care a cerut emiterea unui ordin de protecţie a celor doi copii minori, "pentru că aceştia au dispărut din casă şi nu s-au mai întors în 48 de ore".
Sesizarea lui Silviu Prigoană, ce avea ca obiect "ordonanţă preşedinţială ordin de protecţie", a fost înregistrată în 7 august la Judecătoria Sectorului 3, soţia deputatului PDL, Adriana Cristina Prigoană, având calitatea de pârât. La termenul de judecată din 5 septembrie, instanţa a dispus amânarea cauzei până în 12 septembrie.
Silviu Prigoană declara, pentru MEDIAFAX, că în sesizarea depusă la Judecătoria Sectorului 3 cere să fie dispus un ordin de protecţie pentru cei doi copii minori ai lui, arătând că a făcut şi plângere la poliţie.
Întrebat de ce a făcut aceste sesizări, Prigoană a răspuns că "au dispărut copiii din casă".
"Nu eram acasă. Am depus sesizările pentru că au dispărut copiii din casă, nu s-au mai întors în 48 de ore", a precizat Silviu Prigoană, care a arătat că aşa este noua lege ce reglementează protecţia copilului.
Prig