”Beneficiul de a ne accepta defectele în loc să le negăm presupune creşterea sentimentelor de onestitate faţă de propria persoană, respect, securitate, acompaniate de o atitudine defensivă cu mult diminuată. O persoană cinstită faţă de sine însăşi nu e defel predispusă la a-i fi rănite sentimentele ori de a avea un dinte împotriva altora. Introspecţia onestă are drept beneficiu imediat reducerea suferinţei emoţionale reale şi potenţiale. O persoană e vulnerabilă la suferinţele emoţionale în mod direct proporţional cu gradul ei de autoacceptare şi conştienţă de sine”, spune David Hawkins, care sublinază diferenţa esenţială dintre adevăr şi falsitate în existenţa umană şi consecinţele acestor atitudini, în cartea sa, ”Adevăr versus Falsitate” (Ed. Cartea Daath).

A ne recunoaşte propriile slăbiciuni înseamnă, iată, a fi mai puţin vulnerabili la atacurile celor din jur. A fi cinstiţi cu noi înşine înseamnă a reduce suferinţa emoţională, inerentă provocărilor pe care le întâlnim în viaţă. A fi mai singuri pe noi înşine, a ne respecta mai mult şi a ne simţi în siguranţă înseamnă a ne vedea cu onestitate părţile întunecate, a le recunoaşte şi a ne accepta pe noi înşine aşa cum suntem. Iubirea de sine, acceptarea de sine, încrederea în sine nu sunt doar expresii nesemnificative ale experienţei umane şi nici nu ne apar din senin în interior, nu sunt un dat, un destin sau o întâmplare. Onestitatea personală şi integritatea interioară ar putea fi un factor cheie al creşterii nivelului de conştiinţă, căci devenim conştienţi când suntem cinstiţi cu noi înşine şi de aceea tindem să nu mai proiectăm propriile neajunsuri, propriile tare şi nelinişti asupra lumii înconjurătoare. Noi ne supărăm pe atacatorii noştri şi, prin aceasta, ne plasăm la nivelul propriei minţi inferioare, al cărei conţinut este vinovăţia, mânia, suferinţa, neliniştea, neânţelegerea, ranchiuna şi toa