Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat, miercuri, 23 ianuarie, punerea în aplicare a noii scheme organizaţionale a instituţiei, care va deveni operaţională de la 1 februarie.
CA al TVR a anunţat printr-un comunicat de presă cu titlul “TVR – un nou început”, remis de mediafax, că “Noua organigramă a SRTv va deveni operaţională începând cu data de 1 februarie 2013 şi va conţine 2.450 de locuri de muncă, cuprinzând şi un număr de 55 de cazuri sociale”. Potrivit comunicatului, hotărârea de suplimentare a numărului angajaţilor SRTv a fost adoptată cu 8 voturi “pentru” şi 5 “împotrivă”, “fără a dezechilibra parametrii economici previzionaţi în Programul de redresare economică a SRTv aprobat prin Hotărârea CA nr. 110 din 2012″. Prin Hotărârea CA nr. 110/2012, Consiliul de Administraţie al SRTv a adoptat Programul de redresare economică a Televiziunii Române, în baza căruia Guvernul a aprobat, pe 1 septembrie 2012, Memorandumul privind reeşalonarea pe şapte ani a datoriilor fiscale acumulate de TVR (în cuantum de circa 65 milioane de euro, n.r.).
TVR are în prezent un număr total de 3.148 de angajaţi, din care, de la 1 februarie, vor rămâne 2.450 (inclusiv cele 55 de cazuri sociale). Acest lucru înseamnă, în fapt, că de la 1 februarie vor fi concediaţi 698 de angajaţi ai TVR. “Concedierea colectivă în urma selecţiei personalului din SRTv este una dintre măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor televiziunii publice, restabilirea echilibrului financiar şi plata datoriilor acumulate. “În privinţa angajaţilor care vor fi disponibilizaţi, SRTv îşi va respecta obligaţiile de angajator, conform legii, în astfel de situaţii”, se precizează în comunicat.
Pprocesul de restructurare a personalului din Televiziunea Română a început pe 5 noiembrie 2012, cu selecţia, pe criterii profesionale, a celor care vor rămâne în noua structură