Un raport al Pentagonului arată că, în ultima perioadă, în armata americană s-a înregistrat în medie o sinucidere pe zi. Mai precis, în anul 2012, în rîndul militarilor americani au avut loc 349 de sinucideri, adică mai multe decît cele 246 de vieţi americane pierdute pe cîmpurile de luptă din Afganistan. Cu alte cuvinte, cei mai periculoşi duşmani ai instruiţilor soldaţi americani sînt chiar ei înşişi. E vorba, desigur, de traumele psihice provocate de experienţa războiului şi de dificultăţile readaptării la o viaţă paşnică. Chiar o mulţime de filme americane ilustrează din plin asemenea cazuri. Un număr mare de sinucideri se înregistrează şi în armata rusă, şi în cea israeliană şi, în general, în rîndul soldaţilor de orice naţionalitate. Dar multe sinucideri se petreceau şi în armata noastră, chiar pe vremea cînd soldaţii nu erau profesionişti şi nici nu luptau pe vreun front. Fiindcă doar „privaţiunile serviciului militar“, cum se spunea odată, combinate cu permanenta prezenţă a unei arme la îndemînă sînt, se pare, îndeajuns pentru a creşte riscul sinuciderilor.

DE ACELASI AUTOR În grabă Maşini străine Pana de la Versoix La un caltaboş (politic) În anii ’80, într-o unitate militară din sudul ţării, în prima lună de armată, pînă la depunerea jurămîntului, făceam instrucţie cu AKM-47, fără muniţie. Ni se dăduse fiecăruia cîte o asemenea „jucărie“, pe care, după instrucţie, trebuia s-o depunem în rastelul care se încuia cu un mare lacăt şi apoi era păzit zi şi noapte de un planton. Ni s-a spus că trebuie să ţinem minte şi-n somn seria propriei arme, şi am fost învăţaţi s-o demontăm, s-o curăţăm şi s-o montăm la loc, şi cu ochii închişi. Dar, în ciuda faimei mondiale, kalaşnikovul fără gloanţe nu ne părea altceva decît o jucărie mai mare. Gloanţele stăteau în altă parte, undeva într-un depozit, nu ştiam prea bine unde, probabil sub o pază serioasă. A venit